Dar, încă, din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru, confirmă Mediafax.ro.

De atunci, transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta din afara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză.

„În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.

În replică, Guvernul le-a promis transportatorilor că preţurile nu vor creşte şi că, în caz contrar, se va relua programul de returnare a supraaccizei.

Ministerul Finanţelor susţine, în Nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România „sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene”.

  • La benzina fără plumb, acciza urmează să crească în total, în cele două etape (15 septembrie şi 1 octombrie), de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri.
  • La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.

În aceste condiţii, transportatorii estimează că, pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 de lei.

Pe de altă parte însă, comisia de Buget-Finanţe din Senat, întrunită marţi, a avizat negativ ordonanţa de Guvern prin care au fost majorate accizele la carburanţi, urmând ca Guvernul să oprească efectele acesteia în piaţă.

„În legătură cu efectele acestei respingeri, va trebui să aşteptăm şi votul plenului, şi apoi votul Camerei Deputaţilor – s-ar putea ca ordonanţa să treacă, totuşi. În eventualitatea că nu va trece, îi revine Guvernului sarcina de a atenua efectele Ordonanţei”, a declarat preşedintele Comisiei, Eugen Teodorovici.

În replică, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a spus că „în legătură cu votul Comisiei de Buget-Finanţe o să avem o discuţie şi în CExN de la sfârşitul acestei săptămâni (care are loc la Sucevița – n.r.) şi săptămâna viitoare în grupuri pentru că trebuie să facem un efort să ne aducem toţi aminte că această majoritate parlamentară este constituită ca să susţină un Guvern, nu să-l blocheze”.

„Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară şi mi-a zis că ar vrea să fie preşedintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susţină ca preşedinte, probabil din cauza acestei funcţii are aceste atitudini. Adică e o funcţie care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a mai spus Dragnea.

Iată ce spunea premierul Tudose, despre scumpirea carburanţilor: Nu este influenţa accizei, o să avem o discuție în Guvern

Așadar, val de scumpiri, de la 1 octombrie. Energia, gazele, carburanții și călătoriile cu taxiul vor costa mai mult Citește aici o analiză Libertatea .


CITEȘTE ȘI… LIVE VIDEO | Referendum pentru independența Cataloniei. Primele incidente. Au ajuns buletinele de vot


 

Urmărește-ne pe Google News