Dirigintele de şantier va fi obligatoriu
Constructorii vor fi obligaţi să respecte nivelul de stabilitate la seisme, securitatea în caz de incendiu şi, cel mai important, casa va trebui să fie izolată termic. Una peste alta, preţul unei case la ţară va creşte cu cel puţin 5%.
Asta pentru că trebuie plătiţi arhitectul şi dirigintele de şantier. “Un arhitect percepe maximum 5% din preţul unei construcţii. Menţionez că proiectele din mediul rural sunt mult mai complexe decât cele de la oraş, deoarece la sat nu există acea standardizare, iar arhitectul trebuie să se gândească foarte bine cum integrează clădirea în peisaj şi în tradiţia zonală străveche”, ne-a spus arhitectul Adrian Pop.
Pe lângă arhitect, proprietarul va fi obligat să aibă şi un diriginte de şantier, cel puţin de categorie C, care costă, în medie, 2.000 de lei pe lucrare. Rolul dirigintelui este să certifice faptul că s-a respectat proiectul construcţiei, cantităţile şi calităţile materialelor folosite.
«Casele se făceau fără proiecte»
“Legea e menită să reglementeze domeniul construcţiilor din mediul rural, care până acum se făceau fără proiecte, cu neamurile şi vecinii, fără a respecta standardele de siguranţă ale unei construcţii. De aceea, cele mai multe nenorociri se întâmplă la ţară, întrucât nimeni nu verifică cum este acea casă”, ne-a spus Petru Movilă (foto), deputat PMP.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro