UPDATE ora 8.30 Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Caraibe că, în conformitate cu informările autorităților meteorologice specializate, se prefigurează, pentru următoarele zile, precipitații și inundații masive cu efecte extreme cauzate de uraganul ‘Jose, cu rafale de vânt care vor depăși 240 Km/h, și care se află în prezent la peste 350 km nord de Insulele Leeward, avansând spre vest — nordvest peste Oceanul Atlantic, în urma uraganului ‘Irma, îndreptându-se către aceleași insule afectate de acesta.

Au fost deja instituite alerte de uragan de nivel 4 (pe o scară de la 1 la 5) în Antigua, Barbuda, Anguilla, Saint Martin și Saint Barthelemy.

Cetățenii români sunt sfătuiți să renunțe la deplasarea către aceste zone, iar, pentru cei prezenți în areal, să acorde maximă atenție anunțurilor autorităților locale. De asemenea, persoanele care au cunoștință despre cetățeni români aflați în stare de dificultate ca urmare a acestor condiții speciale sunt rugate să contacteze Ambasadele României la Paris, Haga și Londra pentru acordarea asistenței necesare, în coordonare cu autoritățile locale. În cazul declanșării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgență în locuri rezistente la vânt.

Evoluția uraganului ‘Jose poate fi urmărită pe site-urile https://www.nhc.noaa.gov(Centrul de Urmărire al Uraganelor) și https://www.accuweather.com (Centrul de Meteorologie).

Numerele de telefon la care românii pot solicita asistență consulară

Cetățenii români, afectați de situația din Caraibe, pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale:

  • Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, numărul de urgență +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie
  • Ambasadei României la Paris:+33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, numărul de urgență+33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franța
  • Ambasadei României la Haga +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, numărul de urgență +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Țărilor de Jos.

Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, mai jos sunt numerele de contact puse la dispoziția cetățenilor afectaţi de situaţie de către Guvernul din Sint Maarten:

  • Centrul Medical St Maarten/St. Maarten Medical Center​: 910 sau +1 721 543-1111​
  • Poliție/Police Department​: ​911 sau +1 721 542-2222
  • Ambulanță/Ambulance Services​: 912 sau +1 721 542 2111
  • Situații de urgență/Pompieri-Fire / Disaster Department: 919.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://paris.mae.rohttps://londra.mae.rohttps://haga.mae.ro şi www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.


Uraganul Jose este un alt uragan puternic care s-a format în Atlantic, precum Irma și Katia, dar și Harvey. Inițial, meteorologii au anunțat că acesta nu va urma aceeași traiectorie precum uraganul Irma, însă cea mai sumbră previziune indică acest lucru. Mai precis, în acest moment, Jose se îndreaptă către insulele Leeward, care includ Antigua și Barbuda, St. Martin, Insulele Virgine Americane și Insulele Virgine Britanice, cu rafale de vânt care ajung la aproximativ 240 de km/h.

Aceste insule au fost deja distruse de uraganul Irma. De exemplu, Barbuda este „abia locuibilă” după trecerea uraganului Irma, după cum au afirmat oficialii din această țară.

Elicopterele care au intervenit cu ajutoare au filmat dezastrul provocat de Irma, care între timp a lovit și Cuba, iar acum se îndreaptă către Florida.

Jose ar urma să lovească peste câteva zile insulele din Caraibe, așa că autoritățile au fost nevoite să ia alte măsuri de precauție. De exemplu, premierul insulei Barbuda a decretat evacuarea de urgență a populației micuței insule. Toți cei 1.600 de oameni vor fi evacuați în insula Antigua, care a scăpat de furia uraganului Urma, spre deosebire de Barbuda, unde 95% dintre clădiri au fost distruse.

În insula St. Martin, care este administrată de Franța și Olanda, locuitorii sunt nevoiți să-și caute adăpost în următoarele zile, înainte ca Jose să lovească zona.

Un pilot olandez a publicat pe rețelele de socializare poze cum sunt transportate ajutoare în această zonă. Acesta a avertizat că oamenii trebuie să găsească modalități de a se proteja de uraganul Jose.

https://twitter.com/C_ZMCARIB/status/906366327413239808


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Andreea Mantea o caută disperată pe iubita fiului ei. „Plânge după Anastasia”


 
 

Urmărește-ne pe Google News