Specialiștii europeni spun că economia României își va reveni în 2021, chiar dacă nu la nivelul de dinaintea crizei, graţie unui avans de 4,2%. Însă estimările specialiștilor, publicate miercuri, sunt mai pesimiste față de cele anterioare.
Lovitură puternică pentru consumul privat
Estimările publicate miercuri sunt mai pesimiste decât prognozele anterioare, din iarna anului trecut, ale Executivului european. Atunci CE şi-a revizuit uşor în urcare estimările privind economia României în 2020, de la 3,6% până la 3,8%.
Consumul privat, principalul motor care a stat la baza creşterii economice a României în ultimii ani, va fi serios afectat de măsurile de izolare, transmit specialiștii Comisiei Europene, potrivit Agerpres.
Investițiile, afectate de pandemie
De asemenea, incertitudinea va afecta deciziile de investiţii ale companiilor. În schimb, exporturile ar urma să aibă o contribuţie pozitivă la creşterea economică în 2020, care va începe însă să se inverseze în 2021.
Șomajul va crește
Un alt punct atins de specialiști este șomajul, Comisia Europeană se aşteaptă ca acesta să crească de la un minim istoric de 3,9% în 2019 până la 6,5% în 2020, pe măsură ce unele firme se vor închide din cauza crizei COVID-19, însă politicile autorităţilor vor limita numărul de locuri de muncă pierdute.
Salariile nominale vor crește moderat
Legat de salariile nominale sunt preconizate să crească doar moderat în 2020 după mai mulţi ani de creşteri de două cifre. De asemenea, inflaţia este aşteptată să scadă la 2,5% în 2020, în principal ca urmare a scăderii semnificative a preţului petrolului. Inflaţia de bază va scădea şi ea, dar va rămâne deasupra nivelului de 3% în 2020 şi 2021.
Sfaturi de la Comisia Europeană pentru România
Dincolo însă de incertitudinile care afectează toate ţările, cu privire la evoluţia situaţiei sanitare, a creşterii mondiale şi a comerţului internaţional, ”pentru România va fi important cum anume autorităţile vor echilibra nevoia de măsuri de sprijin cu îngrijorările privind traiectoria pe termen mediu a finanţelor publice, care datează dinaintea crizei COVID-19”, subliniază Comisia Europeană, potrivit Agerpres.
În sfârşit, conform previziunilor de primăvară ale Comisiei, raportul datorie-PIB va creşte în cazul României de la 35,2% în 2019 până la 46,2% în 2020 pentru ca în 2021 să ajungă la 54,7%.
Previziunile Comisiei Europene vin la o lună după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!