„Ieri ruşii au anunţat că îşi retrag trupele de la graniţa cu Ucraina. Acum ştim că este fals. De fapt, avem acum confirmat că în ultimele zile Rusia şi-a mărit prezenţa de-a lungul graniţei sale cu Ucraina cu până la 7.000 de soldaţi, dintre care unii au sosit astăzi (n.r. -miercuri)”, a declarat înaltul oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului.

„Rusia spune că vrea să găsească o soluţie diplomatică, dar acţiunile sale indică contrariul. Rusia ar putea să lanseze oricând o operaţiune care să servească drept pretext pentru a invada Ucraina. Sperăm că va schimba direcţia înainte de a lansa un război catastrofal şi distructiv”, a precizat înaltul oficial de la Casa Albă.

Și Jim Hockenhull, şeful serviciului de informaţii al apărării din Marea Britanie, a confirmat, miercuri, informația conform căreia Rusia continuă să își consolideze prezența militară la granița cu Ucraina.

„Nu am văzut dovezi că Rusia şi-a retras forţele de la graniţele Ucrainei. Contrar afirmaţiilor sale, Rusia continuă să îşi consolideze capacităţi militare în apropierea Ucrainei. Aceasta include observarea de vehicule blindate şi elicoptere suplimentare, precum şi un spital de campanie care se îndreaptă spre graniţele Ucrainei. Rusia are masa militară pentru a conduce o invazie a Ucrainei”, a spus Jim Hockenhull.

La rândul său, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus, miercuri, că nu a văzut retragere, doar că trupele rusești se mută pe alte poziții, avertizând că astfel de acțiuni vin înainte de o intervenție militară.

Rusia a anunțat că retrage trupe de la granița cu Ucraina, în timp ce președintele SUA, Joe Biden, a precizat că informația „nu a putut fi verificată”.

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News