Nume mari au acceptat invitația de a defila pe „catwalk-ul” din pădure, precum câștigătoarea americană de Oscar Anne Hathaway (41 de ani), modelul britanic Kate Moss (50 de ani), fotomodelul rus Irina Shayk (38 de ani), fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, sau regina schiului din SUA, Lindsey Vonn (39 de ani).
Modelele au prezentat ținutele pe o potecă acoperită de zăpadă. A fost creată o atmosferă „mistică”, prin lasere și reflectoare. Din boxe s-a auzit muzică clasică.
Primarul din St. Moritz, Christian Jott Jenny (45 de ani), a participat la eveniment și s-a pozat cu vedeta din „Diavolul se îmbracă în Prada”, Anne Hathaway.
„Au fost foarte mulți angajați de serviciu care au făcut toate eforturile pentru a se asigura că natura este tratată bine. De exemplu, fiecare far a fost atașat de un copac cu o pernă de protecție”, a precizat edilul.
Peisagiştii au criticat faptul că permisiunea pentru prezentarea de modă a fost acordată tocmai în lunile de iarnă.
Pentru Jenny însă, evenimentul nu a fost în contrast cu natura: „Dimpotrivă! În timpul prezentării de modă am avut senzația că totul era foarte în armonie cu natura. Privind retrospectiv, decizia de aprobare a evenimentului a fost și cea corectă”.
Beat Lüscher, șeful de infrastructură și mediu la municipalitatea St. Moritz, a susținut, săptămâna trecută, că evenimentul a fost aprobat și „din cauza importanței lui pentru turism în general și St. Moritz în special”.
Vedetele care au participat la prezentarea de modă din pădure au fost, vineri seară, invitatele CEO-ului Moncler, Remo Ruffini (62 de ani), la restaurantul de lux Langosteria.
Blick a prezentat luni, 5 februarie, imagini cu zona din pădure care a găzduit prezentarea de modă. Lucrările de curățare vor continua până duminica viitoare. Cea mai mare îngrijorare a muncitorilor: prognoza meteo anunță ninsori în această săptămână.