Procuratura îl investighează pe Algis Ramanauskas pentru incitare la violență, condiții în care televiziunea de stat LRT a încetat colaborarea cu prezentatorul.
„Manifestarea repetată a retoricii ambigue a lui Ramanauskas în spațiul public nu este compatibilă cu standardele și dăunează reputației”, a transmis LRT.
În contextului invaziei Ucrainei și a luărilor de poziție privind o posibilă expansiune a Moscovei în țările baltice, declarațiile publice ale lui Ramanauskas au provocat un protest public larg.
Într-un interviu acordat lui Vitautas Sinița, politician lituanian, fondator și vicepreședinte al partidului de extremă dreaptă Alianța Națională, difuzat pe platforma YouTube, cunoscutul prezentator a spus că părinților care se uită la filme rusești și ascultă muzică rusească ar trebui să li se ia copiii.
„Imaginați-vă o gospodărie în care tatăl a pornit un film rusesc cu voce tare, iar mama ascultă muzică rusească. Totul, cu sonorul dat la maximum. Singura întrebare aici este ce să faci mai întâi. Să-i împuști pe părinți în fața copiilor? Nu, copiii ar trebui să fie luați de la astfel de oameni”, a spus Ramanauskas, în timpul conversației.
Centrul Lituanian pentru Drepturile Omului, Partidul Social Democrat din Lituania, a făcut apel la agențiile de aplicare a legii, iar președintele Seimas, Viktorija Čmilytė-Nielsen, a criticat declarațiile omului de radio și televiziune.
Ramanauskas a cerut scuze pentru declarațiile sale. El a afirmat că nu critică cetățenii vorbitori de limbă rusă din Lituania, ci „Lituania rusificată”.
Asta vreau să le spun rușilor noștri și vorbitorilor de limbă rusă. Nu, dragii mei concetățeni, nu am cerut să fiți uciși. Nu a fost despre voi, deși este evident că urăsc sincer ceea ce știm că se află sub conceptul de „lume rusă”.