Paul Mieilă a fost cel mai bun prieten al lui Gheorghe Dincă, dar între timp relațiile dintre ei s-au răcit. El a povestit ce a văzut în ziua în care Alexandra Măceșanu a fost răpită, pentru adevărul.ro.

„Miercuri, pe 24 iulie, eu şi soţia mea am mers la înmormântarea fratelui. Chiar dacă mă deplasez greu, trebuia obligatoriu să merg. Şi reţin foarte bine ora când am ajuns în faţa casei lui Dincă pentru că soţia s-a uitat la ceas. Dorea să vadă cât am mers pe jos. De la casa mea până la el nu e mult, dar eu am parcurs drumul într-o oră. Mergeam, mă opream. Foarte foarte greu. De aceea, ştiu foarte sigur că la ora 10.30 am ajuns în dreptul casei lui Dincă”, a declarat fostul prieten al lui Dincă, pentru sursa citată.

Martorul a spus că polițiștii nu l-au întrebat nimic.

„La ora 10,30, exact când noi am ajuns în faţa casei lui Dincă, l-am văzut şi pe el. A parcat maşina peste drum, a coborât, a traversat, a deschis porţile în grabă şi a intrat. A băgat urgent maşina în curte, era grăbit, nu agitat. A trecut pe lângă mine şi nici nu m-a salutat. La 10.30 a băgat-o pe Alexandra în casă. Acum ştiu sigur. Nimeni de la poliţie n-a venit să mă întrebe ceva. Mă duceam eu să le zic, dar v-am zis, mă deplasez foarte, foarte greu”, a precizat Mieilă.

Paul Mieilă este de aceeaşi vârstă cu Gheorghe Dincă, 66 de
ani. Eiau fost colegi de şcoală, au copilărit împreună, au
lucrat împreună, iar după ce s-au căsătorit au fost vecini de
bloc, iar apoi de cartier.

„Îl cunosc, sau de fapt credeam că-l cunosc foarte bine. Avem
multe amintiri împreună, mai ales din tinereţe. Eram nedespărţiţi.
El a fost cel care, pe vremuri, m-a şi ajutat să mă şi angajez.
Era un om bun şi săritor. Nu îmi amintesc să fie obsedat de
femei. El s-a căsătorit din dragoste. Îşi iubea mult soţia. Când
s-a apucat să facă acea construcţie din faţă, casa groazei cum i
se spune acum, a vrut s-o facă exact cum sunt casele în Vâlcea, cu
design mai ciudat. Zicea că o face aşa pentru soţia lui. De aia
arată aşa, dar să ştiţi că e din cărămidă”, a mai spus
Paul Mieilă.

Mieilă a mai spus că după ce s-au mutat la casă, relaţia dintre ei s-a răcit. „El a fost plecat mult timp în Italia. De când s-a întors, a venit parcă alt om. Eu, între timp, m-am îmbolnăvit, ies foarte greu din casă, abia mă mişc. Deşi ne despart câteva case, nu venea să mă viziteze”.

Sursa foto: adevarul.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News