Prietenul meu are 20 de ani, iar eu, 21. Suntem impreuna de un an si jumatate si ne iubim foarte mult. Eu am fost prima femeie din viata lui, iar el, primul barbat din viata mea. Problema e ca, de cand ne-am inceput viata sexuala, sufera de ejaculare precoce.  Sa consultam un medic? I.P. Bucuresti.

N-ar fi rau sa consultati un sexolog si sa urmati o terapie. Sexologii sunt de acord ca durata unui contact sexual e cuprinsa intre 3 si 7 minute, de la penetrare pana la ejaculare. Ejacularea precoce e cea care apare dupa mai putin de 3 minute. Alti specialisti considera ca ‘nu timpul e important, ci satisfacerea partenerei’ (Masters W. si V. Johnson, in ‘Human Sexual Response’).

In raport cu perioada vietii in care apare, ejacularea precoce poate fi primara (cand se instaleaza de la primele contacte sexuale) sau secundara. Cauzele sunt de natura organica sau psihica. ?n general, tinerii pot sa sufere de ejaculare precoce, iar cauza sa fie de natura psihica. Pentru multi dintre ei, la inceputul relatiei sexuale se instaleaza teama – de sarcina, care apare atunci cand se aplica metoda contraceptiva naturala coitus interruptus si ei ejaculeaza in afara vaginului; de actul sexual in sine, pe care-l practica dupa o perioada lunga de abstinenta; fata de neputinta de a-si stapani o excitatie foarte puternica s.a.

Sa nu va fie teama! Ejacularea precoce e cea mai simpla forma de impotenta si se remediaza prin terapie sexuala. Aceasta se bazeaza pe urmarirea controlului ejacularii printr-o serie de exercitii. Unul dintre ele este ‘focus asupra senzatiilor’ – a atinge si a fi atins -, care este o forma de exprimare sexuala si de comunicare.

Spermicidele sunt produse naturale? Daca le folosesc, exista riscul sa-mi dauneze? Cat de mult te apara de sarcina? Mioara D.

Spermicidele contin o substanta chimica ce ucide spermatozoizii si o baza – crema, gel sau spuma. De obicei, se folosesc impreuna cu prezervativul sau diafragma, pentru ca protectia impotriva sarcinii sa fie mai mare. Un alt avantaj e lubrifierea locala. Din pacate, daca nu sunt asociate cu prezervativul sau diafragmele, eficienta lor e de 75-80%. ‘Exista riscul sa-mi dauneze?’. Uneori, da. Pot aparea iritatii sau alergii. In aceste situatii, se recomanda schimbarea spermicidului.

Cele mai interesante scrisori ale cititorilor si raspunsurile oferite de specialista noastra,
Gabriela Dimovici

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Drumul din România care a fost la fel de aglomerat ca DN1 astăzi. Face legătura cu o stațiune celebră pentru super cazări, mâncare bună și peisaje spectaculoase
FANATIK.RO
Drumul din România care a fost la fel de aglomerat ca DN1 astăzi. Face legătura cu o stațiune celebră pentru super cazări, mâncare bună și peisaje spectaculoase
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI