Înconjurat de mai mulți mercenari, Prigojin a părăsit orașul la bordul unui SUV. A stat în spate și a mers cu geamul deschis, ca să poată strînge mâna oamenilor. În jurul său, mulțimea l-a aplaudat. Atât pe el, cât și pe mercenarii Wagner, după cum arată imaginile distribuite de canalul Nexta, pe Twitter.
La un moment dat, mașina în care se află Prigojin încetinește, iar câțiva oameni se apropie să dea mâna cu el.
Chiar și presa rusă a circulat imaginile cu simpatia de care s-au bucurat luptătorii Wagner. Ziarul moscovit Kommersant a publicat alte imagini cu momentul plecării lui Prigojin și a luptătorilor săi, relatând că oamenii au strigat de bucurie la vederea acestuia.
Pe fondul acestor scene șocante, în care ”trădătorii”, cum au fost numiți de Vladimir Putin, au fost purtați de entuziasmul populației, Comitetul Național pentru Antiterorism a avertizat că aceste manifestări sunt penale.
„Ultimul echipament militar al companiei militare private Wagner a părăsit teritoriul cartierului general al Districtului Militar de Sud din centrul orașului Rostov-pe-Don”, punctează Kommersant.
Evgheni Prigojin a anunțat vineri seară pornește cu luptătorii săi spre Moscova, pentru „a opri răul din conducerea militară”. Luptătorii Wagner au preluat controlul asupra Comandamentului militar de Sud, din Rostov, la primele ore ale dimineții de sâmbătă.
Ulterior, în cursul serii de sâmbătă, Prigojin a declarat că le-a ordonat luptătorilor săi să oprească marșul spre Moscova și să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge.