„Accesarea informaţiilor de localizare au fost disponibile în
sistem de la primul apel – 11,05 – iar deschiderea aplicaţiei de
localizare pentru prima dată la operatorul de la poliţie s-a
realizat la 12,08. Au fost solicitări ale operatorului de la poliţie
de a asigura sprijin privind utilizarea aplicaţiei de vizualizare a
proiecţiei informaţiilor, ceea ce s-a şi realizat, (…) ultimul
(sprijin – n.r.) fiind la 12,32”, a spus Bălan, la audierile din
Parlament.

El a precizat că operatoarele STS, în urma solicitărilor
Poliţiei, au iniţiat nouă apeluri pe telefonul victimei pentru a
putea afla informaţii de localizare mai clare.

„Din păcate, telefonul era închis”, a precizat generalul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News