Daniel Moroşanu, 42 de ani, a susţinut, alături de cei mai proaspeţi absolvenţi, la Liceul ”Simion Mehedinţi” Vidra, proba scrisă la Limba şi literatura română de la examenul de maturitate.
Moroşanu a absolvit în anii ’90 o şcoală profesională de mecanici auto, iar în urmă cu doi ani a absolvit şi liceul, la seral, arată Adevărul.
Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învăţat şi sper să fie bine. Mai am miercuri şi joi, la istorie şi geografie. Nu m-am hotărât dacă, în eventualitatea în care iau bacalaureatul, voi urma şi o facultate.
Daniel Moroşanu, prim-vicepreşedinte PNL Vrancea:
Între timp, Moroșanu a absolvit şi o şcoală de tehnicieni silvici, fiind condiţionat de diploma de bacalaureat pentru a obţine un post în domeniu. În 2016 a candidat la Primăria comunei Vidra, însă s-a ales doar cu postul de consilier local.
Daniel Moroşanu este din anul 2017 prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice.
Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, fiind şi şoferul personal al acestuia cât timp Ştefan a fost deputat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro