Peste 1.000 de fiorduri se află de-a lungul coastei scandinave de vest. Regiunea este populară de mai mult de o treime dintre cei 5,3 milioane de locuitori ai Norvegiei. În prezent, o călătorie de de la orașul sudic Kristiansand până la Trondheim în nord înseamnă peste 1.000 de kilometri, o distanță care este străbătută în 21 de ore.
De asemenea, drumul nu poate fi realizat fără cele șapte traversări cu feribotul, relatează postul de televiziune CNN, citat de Mediafax.
Planul Norvegiei de a construi prima subacvatică din lume include construirea de poduri, dar și de cel mai adânc și lung tunel din lume. Potrivit sursei citate, tunelul va fi construit prin fundaţia de stâncă, în subsolul marin, la o adâncime de 392 metri. Acesta va avea o lungime de 27 kilometri.
Proiectul ambițios de infrastructură implică și dezvoltarea unor tuneluri plutitoare, construite la o adâncime de 30 de metri sub apă. Dacă planul se va dovedi a fi un succes, Norvegia ar putea câștiga cursa globală împotriva unor state, precum China, Coreea de Sud și Italia care dezvoltă proiecte similare.
Reprezentanții Administrației de Drumuri Publice din Norvegia (NPRA), care sunt responsabili cu acest proiect, își propun să finalizeze construirea primei autostrăzi subacvatice până în 2020.
În schimb, România a construit prima autostradă urbană, cu o lungime de 6,5 kilometri, în trei ani de la momentul atribuirii contractului și după cinci ani de amânări.
sursă foto: NPRA/ CNN
Citește și: