”Când eram în primul an de facultate, în 2015, am văzut un articol cu acest concept de cafenea cu pisici, care a plecat din Europa, acum este și în București și mi-am zis că mi-aș dori și eu. În vara lui 2019 am luat decizia de a face demersurile pentru această cafenea și de a pune totul cap la cap, am făcut un plan și cam așa am ajuns aici”, ne-a spus Arina Păvălan.
Cafeneaua se află într-o casă veche, decorată cu mobilă vintage, în culori vibrante, cu cărți atârnate pe pereți. ”Mi-am dorit să nu mă rezum doar la o idee de cafenea, să fie un loc de cultură, am deja programate câteva evenimente, un vernisaj, un concert acustic, seară de poezii, mici piese de teatru și multe evenimente. Și terapie cu pisici”, a continuat Arina.
Mimi, veterana cafenelei, salvată dintr-o parcare
Pisicile Joker, Ganesh, Arthur, Nera și Mimi au fost abandonate și salvate mai apoi, pentru a fi adoptabile. ”Pisicile au povești un pic mai triste. Au fost abandonate și toate au ajuns la mine. Ideea este de a încerca să le găsim stăpâni. M-am gândit că dacă le vezi pe stradă, poate nu te gândești să le iei acasă. Aici, în schimb, oamenii au posibiliatea să se atașeze de ele și, de ce nu, să le adopte”, mai spune tânăra.
Mimi este veterana cafenelei. A fost găsită într-o parcare în curtea unui liceu. ” Eu am luat-o de la cabinetul veterinar, avea o lăbuță fracturată, este foarte jucăușă și prietenoasă. Ganesh este cel mai iubitor. Deși a fost foarte speriat în prima zi, de cum s-a prins cum merg lucrurile, a început să cerșească iubire, este cel mai lipicios. Arthur a venit la pachet cu Ganesh, din aceeași curte, iar Nera de la un bloc, la fel, abandonată”.
Prima
cafenea cu pisici din Craiova este un loc special. Pe lângă faptul că poți să
adopți o pisicuță, poți lăsa și o ”cafea în așteptare”.
”Clienții care vin să își bea cafeaua aici pot să plătească o altă cafea pentru cei care poate își doresc și nu au posibilitatea să o cumpere. M-am gândit că ar fi frumos să existe și la noi în Craiova acest concept de cafea în așteptare, pentru că încurajăm faptele bune”, a completat actrița.