Miza cea mare

Campania electorala din 1922 a ramas in istorie ca una dintre cele mai crude, relateaza saptamanalul Ieseanul. Atunci, Nicolae Iorga, generalul Alexandru Averescu si Ionel Bratianu au inceput sa bata satele in lung si in lat pentru a smulge voturile taranilor. in plina iarna, drumurile erau infundate, iar vestile erau aduse doar de ziare si de vorbele purtate din casa in casa. Pana in 1919, avusesera drept de vot doar romanii ale caror impozite platite catre stat atingeau anumite valori. Spre exemplu, intr-un oras de marimea Clujului din acea vreme, puteau participa la alegeri doar cei care achitau 110 lei intr-un an.
Introducerea votului universal a dat peste cap intregul sistem politic. Iar asta pentru simplul motiv ca taranii reprezentau mai mult de doua treimi din electorat. De aceea, toti politicienii si-au indreptat privirile catre zona rurala, acolo unde, de fapt, s-a dus adevarata batalie electorala. Masele trebuiau convinse si, pentru ca nu existau prea multe mijloace de informare, sefii partidelor au declansat adevarate turnee maraton.
Faimosi pentru intreprinderea unor asemenea curse au fost Nicolae Iorga, presedintele Partidului Nationalist Democrat, si Alexandru Averescu, generalul aureolat de victoria de la Marasesti, care era conducatorul Ligii Poporului.

„Strategii electorale”

intre 19 si 28 februarie 1922, in conditii de iarna, Iorga a parcurs mii de kilometri pe traseul Bucuresti – Campina – Breaza – Comarnic – Sinaia – Galati – Craiova – Malu Mare – Segarcea si alte sate din jurul Craiovei. intalnirile cu electoratul se desfasurau in piete si pe strazi, iar de participat, participau mii si chiar zeci de mii de oameni. in sate, erau preferate curtile primariilor sau chiar ale carciumilor.
in plus, partidul care organiza alegerile – in 1922, guvernul era condus de liberalul Ionel Bratianu – avea de partea sa aparatul administrativ si organele de ordine. Astfel, candidatii puterii beneficiau de bani de la buget, de protectie sau de masini pentru deplasarile in teren, in timp ce nefericitii din opozitie se deplasau cu trenul sau carutele.
Mai mult, se recurgea la santaj si presiuni pe linie ierarhica. in unele cazuri, avea sa se ajunga chiar la cote extreme.

Buni de gura

in deschiderea numarului din 23 februarie, tot „Opinia” sustinea ca „violenta campaniei electorale se dezvolta treptat”, iar „cazurile permanente de abuzuri si lovire se innoada cu asasinate sporadice”. Campania electorala nu se reducea insa doar la violente. Dimpotriva, de cele mai multe ori se miza pe discursuri inflacarate, adaptate in functie de auditoriu.
Astfel, „Opinia” nota ca, la alegerile din 1922, „cafenelile au devenit iarmaroace, carciumarii adunau oamenii seara pentru a se intalni cu cate un candidat, in timp ce taranii sunt adunati in mijlocul satului pentru a asculta cuvintele oratorilor”. Tot secretul era ca politicianul sa aiba un glas puternic, patrunzator si idei cat mai clare.
„Eu, domnilor, va cunosc prea bine. Va cunosc mai bine decat credeti. Va cunosc nu de azi sau de ieri, ci de decenii. A sosit in sfarsit momentul sa ma serviti! Votati lista intreaga, pentru ca e in avantajul vostru!”, declama un candidat, prezent intr-un sat din jurul Bucurestiului, citat de „Opinia”.

„Alegatori pe tava”

O alta tactica era sa aduci in oras alegatorii de la sate. „Asezati in grupe, intre steagurile cu inscriptiile-program, ei mergeau in ordine supt comanda sefilor sau agentilor care-i intovaraseau, instiintandu-i cand trebuie sa zica. Seara, o parte dintre dansii asteptau la birourile de tren biletele gratuite cu care aveau sa se intoarca acasa plini de idei politice si de devotament pentru partid”, nota, cu ironie, Nicolae Iorga, despre un miting al liberalilor, cu care se infrunta in alegeri.
Alegerile din martie aveau sa se incheie cu victoria clara a liberalilor. O victorie asupra careia au planat, la acele vremuri, multe suspiciuni de frauda. Presa vremii scria chiar ca guvernul (reprezentat de PNL) a „falsificat si terorizat”, profitand de haosul aparut o data cu introducerea votului universal.

Campanie in stil american

In 1936, americanii aveau deja prima campanie electorala moderna. Politologii sustin ca, in timpul candidaturii lui Franklin Delano Roosevelt, s-a aplicat in premiera marketingul politic, bazat pe un plan concret de obiective electorale si pe o relatie speciala cu presa. Tot in cadrul aceleiasi campanii, in premiera absoluta, au fost folosite sondajele electorale, puse la punct de George Horace Gallup.

 
 

Urmărește-ne pe Google News