Pentru prima dată în istorie, astronomii au surprins momentul în care două stele neutronice dintr-o galaxie apropiată, angajate într-un dans cu moartea s-au învrtit una în jurul celelilalte și apoi s-au ciocnit. Descoperirile făcute de astronomi în urma observării acestui fenomen sunt consiuderate „fără precedent” și duc la începerea unei noi ere în stronomie, scrie CNN.

„Putem acum completa mai multe piese din puzzleul care este povestea universului nostru”, a declarat Laura Cadonati, purtătoare de cuvânt adjunct pentru LIGO Scientific Collaboration și profesor de fizică la Georgia Tech.

Observarea acestei coliziuni a fost primul moment din istorie în care a fost văzută o singură sursă care emite unde gravitaționale în spațiu și timp. Coliziunea a dus de asemenea la producerea de elemente grele, cum ar fi aurul, platina și plumbul,acestea fiind împrăștiate în univers.

„Această descoperire deschide o nouă etapă în fizică şi astronomie. Ne aflăm în momentul în care doar ce am început să detectăm undele gravitaţionale şi acum, cu ajutorul telescoapelor, am reuşit să detectăm lumina de la obiectul ce le-a produs: ciocnirea a două stele neutronice, un fenomen ce a fost prezis (de către fizica teoretică n.red.) dar care nu a fost observat până acum”, a declarat profesorul Stephen Smartt, de la Queen’s University din Belfast, unul dintre cercetătorii din echipa ce a făcut această descoperire.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

VIDEO| Prima coliziune a două stele neutronice observată de astronomi. Concluziile trase de specialiști sunt uimitoare

Momentul a fost surprins de mai multe telescoape din toată lumea, pe data de 17 august și a fost prezentat, luni, într-o serie de conferințe de presă ținute de mai mulți cercetători simultan în diferite colțuri ale planetei. Lucrarea comună cuprinde mii de observatori din toată lumea, acest moment fiind analizat de 35% dintre membrii comunității globale de astronomie.

Undele gravitaționale au fost detectate pentru prima dată în urmă cu doi ani, dovedind teoria relativității generale a lui Albert Einstein și, recent, trei oameni de știință au primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru munca lor la descoperirea acestora.

VIDEO| Prima coliziune a două stele neutronice observată de astronomi. Concluziile trase de specialiști sunt uimitoare

Primele unde gravitaționale descoperite au fost rezultatul coliziunii a două găuri negre, dar semnalul emis de acestea a durat doar o fracțiune de secundă. Deoarece găurile negre nu emit lumină, aceste valuri au fost invizibile și au fost „auzite” doar ca niște bătăi.

Coliziunea celor două stele neutronice a crea atât unde gravitaționale cât și lumină, ceea ce a permis astronomilor să studieze undele gravitationale într-un mod nou. Semnalul a durat 100 de secunde, oferindu-le mai multe date și informații.

VIDEO| Prima coliziune a două stele neutronice observată de astronomi. Concluziile trase de specialiști sunt uimitoare

„Impactul pentru astrofizică al acestui moment este echivalent cu trecerea de la vizionarea unui set de fotografii statice în alb-negru la un cinematograf 3-D-IMAX: este o experiență multisenzorială a universului”, a spus Laura Cadonati.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Momentul este cu atât mai important cu cât o astfel de coliziune se produce de mai puțin de 100 de ori într-un milion de ani într-o galaxie.

Descoperirea confirmă și că în urma coliziunii stelelor neutronice se produc atât raze gama, cât și elementele grele.

VIDEO| Prima coliziune a două stele neutronice observată de astronomi. Concluziile trase de specialiști sunt uimitoare

„Acest eveniment singular rezolvă unele dintre cele mai mari probleme cu care ne-am confruntat de-a lungul anilor și dă răspunsuri la toate aceste mistere”, a concluzionat Tony Piro, profesor în domeniul astrofizicii teoretice la Observatorul Carnegie.


Citește și: Detalii uluitoare. Scrisoarea de adio pe care românca moartă la Londra i-a trimis-o mamei ei


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Clădirea din România unică în lume construită din ambiția lui Nicolae Ceaușescu. Au lucrat peste 20.000 de oameni, timp de 7 ani, în trei schimburi, pentru ridicarea colosului arhitectural
FANATIK.RO
Clădirea din România unică în lume construită din ambiția lui Nicolae Ceaușescu. Au lucrat peste 20.000 de oameni, timp de 7 ani, în trei schimburi, pentru ridicarea colosului arhitectural
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI