„Suntem dedicați drepturilor femeilor sub legea Shariei. Vor lucra umăr la umăr cu noi. Am dori să asigurăm comunitatea internațională că nu va exista discriminare”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, în începutul conferinței de presă.

Însă atunci când a fost întrebat despre drepturilor femeilor afgane, purtătorul de cuvânt al talibanilor a repetat că ele trebuie să trăiască „în cadrul islamului”.

„Vom permite femeilor să lucreze și să studieze în cadrul legilor noastre” și „femeile vor fi foarte active în societatea noastră, în cadrul legilor noastre islamice”, a spus el, fără însă să explice ce va însemna acest lucru.

Grupurile pentru drepturile omului se tem că libertățile femeilor vor fi erodate sub conducerea islamiștilor, notează BBC.

Vălul, obligatoriu, dar nu şi burqa

Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane la Doha, a declarat pentru pentru canalul britanic Sky News, că portul burqăi, vălul care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, potrivit Agerpres, care citează AFP.

„Burqa nu este singurul hijab (văl) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa”, a declarat Suhail Shaheen, care nu a precizat care sunt celelalte tipuri de hijab ce vor fi considerate acceptabile de talibani.

Legea Sharia, o interpretare strictă a legii islamice

Când au condus ultima oară țara, între 1996 și 2001, talibanii au impus legea Sharia, o interpretare strictă a legii islamice. Adică, femeile nu pot lucra, nu pot ieși din locuință fără să fie însoțite de un bărbat și trebuie să aibă tot timpul fața acoperită în public. Pentru fete, școala nu mai este o opțiune, accesul fiind interzis.

Femeile care au încălcat aceste reguli au fost umilite și bătute în public de către poliția religioasă a talibanilor. Talibanii au efectuat, de asemenea, execuții publice, au tăiat mâinile hoților și au lapidat femei acuzate de adulter.

„Talibanii vor suprima libertățile la toate nivelurile, iar noi luptăm împotriva acestui lucru. Femeile și copiii vor avea cel mai mult de suferit, însă forțele noastre încearcă să salveze democrația. Lumea ar trebui să ne înțeleagă și să ne ajute”, spunea un purtător de cuvânt al guvernului, pe 13 august, când talibanii continuau să cucerească oraș după oraș, pentru Reuters.

Pe 15 august, talibanii au intrat în capitala Afganistanului și și-au proclamat victoria. În aceeași zi, mii de cetățeni afgani au luat cu asalt aeroportul din Kabul, încercând să scape de forțele talibanilor, care au cucerit capitala și majoritatea teritoriului afgan, forțele guvernamentale predându-se fără luptă.

„După 20 de ani de luptă am expulzat străinii”

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a apărut pentru prima dată în fața camerelor de filmat, în conferință de presă de marți.

„După 20 de ani de luptă am expulzat străinii”, a spus el la începutul conferinței, adăugând că talibanii vor să se asigure că „Afganistanul nu mai este câmpul de luptă al conflictului”.

Iată câteva dintre cele mai importante declarații făcute de talibani:

  • I-am iertat pe toți cei care au luptat împotriva noastră. Animozitățile au ajuns la sfârșit.
  • Nu vrem să vedem haos în Kabul.
  • Planul nostru era să ne oprim la porțile Kabulului, astfel încât procesul de tranziție să poată fi finalizat fără probleme. Dar, din păcate, guvernul anterior a fost atât de incompetent… forțele lor de securitate nu au putut face nimic pentru a asigura securitatea. Trebuia să facem ceva.
  • A trebuit să intrăm în Kabul pentru a asigura securitatea locuitorilor.
  • Aș dori să asigur comunitatea internațională că nimeni nu va fi rănit. Nu vrem să avem probleme cu comunitatea internațională.
  • Avem dreptul să acționăm conform principiilor noastre religioase. Alte țări au abordări, reguli și reglementări diferite … afganii au dreptul de a avea propriile reguli și reglementări în conformitate cu valorile noastre.

„Presa nu ar trebui să lucreze împotriva noastră”

„Suntem dedicați presei în cadrul nostru cultural”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

„Nimic nu ar trebui să fie împotriva valorilor islamice atunci când vine vorba de activitățile mass-media”, a adăugat el.

„Voi, în mass-media, ar trebui să acordați atenție deficiențelor (noastre) astfel încât să putem servi națiunea”, a mai spus purtătorul de cuvânt, precizând că „mass-media nu ar trebui să acționeze împotriva noastră” și „ar trebui să lucreze pentru unitatea națiunii”.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor a reiterat faptul că mass-media privată va continua sub conducerea lor.

„Aș dori să asigur mass-media că suntem dedicați mass-media în cadrul nostru cultural”, a spus Mujahid adăgând că „mass-media privată poate continua să fie gratuită și independentă”.

„Nimeni nu va fi interogat”

Când a fost întrebat ce se va întâmpla cu contractorii și traducătorii care au lucrat cu puteri străine, Zabihullah Mujahid a spus: „Nimeni nu va fi tratat cu răzbunare”.

„Tinerii care au crescut aici, nu vrem să plece. Ei sunt bunurile noastre. Nimeni nu va bate la ușa lor și nu îi va întreba pentru cine lucrează”, a mai spus el, punctând: „Vor fi în siguranță. Nimeni nu va fi interogat sau urmărit”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News