Deși secțiile de votare s-au deschis la ora 12.00 (ora 13.00, ora României), românii care locuiesc în zonă au ajuns la Consulat încă de la primele ore ale dimineții. Jurnalistul Alin Petrică a stat de vorbă cu ei și transmite, pentru Libertatea, care e starea de spirit în regiunea valenciană.
În cârje la vot
Prima la coadă a fost românca Roxana Borojan, din Castellon, care a venit în cârje să voteze, ajutată de soțul ei.
”Vrem o schimbare pentru copiii noștri. Dacă pentru noi nu s-a putut împlini, cel puțin sperăm pentru copiii noștri într-un viitor mai bun. Și o schimbare se poate face numai prin votare”, a spus femeia.
În aproximativ 30 de minute după ce s-a deschis secția au votat 57 de persoane. Mulți dintre ei nu știau că ar fi putut să vina ca Consulat, unde a fost organizată una dintre cele trei secții de votare din Castellón de la Plana și într-una din zilele următoare.
Un milion de români de români în Spania
Votul în diaspora la alegerile prezidențiale 2019 a început vineri și se va desfășura timp de 3 zile. În Spania, unde locuiesc peste un milion de români, sunt 143 de secții de votare, aproape de 3 ori mai multe decât la alegerile europarlamentare din luna mai.
Foto: Alin Petrică
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții