Una dintre ipotezele cauzei incendiului de la Piatra-Neamț, potrivit lui Ionel Arsene, șeful Consiliului Județean, care l-a citat pe managerul Lucian Micu, a fost supraîncălzirea unor instalații medicale din secția ATI.  

Redacția l-a sunat pe manager, care a răspuns, și l-a întrebat dacă “supraîncălzirea” invocată de cel care l-a numit în funcție, politicianul Arsene, se referă la un injectomat uzat și care a mai avut probleme de funcționare, așa cum au indicat mai multe cadre medicale din Piatra Neamț pentru ziar.

Directorul a invocat însă nevoia unei expertize. “Nu pot să spun nimic despre asta până nu vine o evaluare de la ISU”, a  spus Lucian Micu.

În ciuda declarațiilor lui Ionel Arsene, șeful Consiliului Județean, nu e nimic anormal ca aparatura ATI să funcționeze continuu, acesta este standardul internațional de calitate.

În privința injectomatelor, ele fac parte din aparatura pe care România a promis, prin vocea ministrului Nelu Tătaru, că o va achiziționa încă din luna martie.

Condiția minimă pentru ca un pat de spital, pregătit pentru coronavirus, să fie eficient în regim de ATI, este să aibă: 

  • Un aparat de ventilație, care să susțină pacienții infectați care ajung să aibă mari probleme pulmonare.
  • Patru injectomate, adică seringile automate care perfuzează cantități exact calculate de antibiotice, extrem de puternice.
  • Monitoare pentru parametrii medicali ai pacientului.

Evaluările de la spital, pentru determinarea cauzelor incendiului, au fost începute de ISU și ele, conform normelor legale și standardelor profesionale, vor dura. 

Urmărește-ne pe Google News