„Nu am avut cum să pregătim. Nu ştiam că sunt copii înăuntru. Noi de afară am pus că nu intră nimeni. Îmi pare rău! Este problemă mare. A murit un băiat”, a declarat Lazslo Sandor.

Clădirea, construită în 1910, era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică, iar recent în curte au început lucrări pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.

Potrivit afirmațiilor pentru Antena3 a patronului firmei care efectua lucrările, muncitorii s-au apucat să sape un șanț foarte adânc fără să facă un studiu sau să-și imagineze că solul va ceda.

Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, luni, 18 decembrie, după ce clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial. Toți patru au fost scoși de sub dărâmături, însă unul dintre ei nu a putut fi salvat.

Din primele cercetări a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute de reprezentanții unei societăți comerciale în jurul internatului.

„Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire”, a transmis IPJ Harghita.

Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025
Recomandări
Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025

În urma incidentului, s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Foto: Transtelex


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (22)
Avatar comentarii

DanCraciunescu 20.12.2023, 16:47

Oamei doar cu ochii dupa bani...

Avatar comentarii

bituca 20.12.2023, 06:17

Acu sa raspunda toti cei care au lucrat la aceasta cladire.

Avatar comentarii

Lecoqsportif 19.12.2023, 20:12

Urmeaza partea in care toti incearca sa scape.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.