”A dat trenul peste ea, a călcat-o, pe ea și pe cele trei fete”, i-a spus o vecină tatălui femeii care a decis să își pună capăt vieții.
”Sanda s-a omorât? Și cu fetele? (…) De ce și-a făcut jocul ăsta? Eu am iubit-o și ea m-a iubit. (…) Nu există așa ceva … Nu există … Chiar o iubeam ca fata mea. Și acum să aud aceste cuvinte…”, a fost tot ce a putut să spună bărbatul.
Fiica lui, Alexandra Braunstein, a plecat din casa părinților joi dimineață, cu cele trei fetițe ale ei, care aveau 3, 8 și 10 ani. S-au dus la linia de tren aflată nu departe de casa părinților, a așteptat primul tren și s-a aruncat cu tot cu copii în fața locomotivei, care mergea cu 160 de kilometri la oră, pe ruta București-Constanța.
Femeia a lăsat lângă șina de tren, aproape de locul accientului, un bilet de adio. ”Îmi pare rău, nu mai suportam suferința!”, a scris femeia în mesajul de adio, pe o foaie ruptă dintr-o agendă.
Surse apropiate anchetei au povestit, pentru Libertatea, că tânăra mamă traversa o perioadă cruntă. De două ori doar în ultimii doi ani fusese internată la Spitalul de Boli Psihice ”Al. Obregia”, iar rudele spun că disperarea ei ajunsese la cote alarmante după ce aflase că este din nou însărcinată. Nu mai voia un alt copil. Abia se descurca cu cele trei fete, dată fiind situația financiară extrem de precară a familiei. Tot rudele spun că au surprins-o, de multe ori, lovindu-se cu pumnii în burtă ca să scape de nedoritul copil.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Afaceristul turc Abdullah Ataș se căiește și cere iertare familiei polițistului Gheorghe Ionescu
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!