Toţi îmbrăcaţi în negru apar în fotografia făcută la palat cu o zi înainte de înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, pe 18 septembrie, în timp ce regelui şi soţiei sale li s-au alăturat William şi Kate pentru o recepţie cu şefii de stat, prim-miniştri şi membri ai familiilor regale din toată lumea.
Fotografia a fost făcută de Chris Jackson, un fotograf regal de multă vreme pentru Getty, care a surprins momente memorabile, inclusiv unele dintre cele mai cunoscute fotografii de la nunta prinţului şi prinţesei de Wales (pe atunci prinţul William şi Kate Middleton).
📸 Their Majesties The King and The Queen Consort with Their Royal Highnesses The Prince and Princess of Wales.
— The Royal Family (@RoyalFamily) October 1, 2022
Taken at Buckingham Palace on 18th September by @ChrisJack_Getty . pic.twitter.com/heUi1C5E15
După cum relatează Sky News, citat de News, evenimentul, organizat pentru a aduce un omagiu vieţii şi domniei istorice a suveranei Elisabeta a II-a, a fost prima întâlnire de stat importantă a regelui Charles III de la moartea mamei sale şi una dintre cele mai mari adunări de lideri şi personalităţi politice pe care palatul le-a găzduit vreodată.