Locurile speciale reprezintă o măsură de combatere a discriminării copiilor cu CES, funcționând după același principiu ca locurile speciale pentru copiii romi, explică ONG-urile din domeniu.
Din rândul copiilor cu cerințe educaționale speciale fac parte cei care au tulburări din spectrul autist, tulburări de învățare (precum dislexia), afecțiuni neuro-psihice (ADHD, depresie, anxietate), genetice (ca Sindromul Down) și copiii supradotați.
În România, în anul școlar 2020-2021, erau încadrați în sistemul de învățământ 76.901 elevi cu cerințe educaționale speciale, potrivit datelor Ministerului Educației transmise către Asociaţia Autism Europa Bistriţa.
Numărul elevilor declarați cu CES a crescut cu aproape 30% în ultimul an: de la 59.242 în anul școlar 2019-2020 la 76.901 în acest an școlar.
Ana Dragu, președintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, spune că numărul de elevi cu CES a crescut datorită locurilor speciale oferite pentru ei la liceu. Anul acesta, în licee învață prima generație de copii cu CES cărora li s-au acordat locuri speciale.
„Până anul acesta, mulți dintre părinți n-au făcut dosare de CES pentru copiii lor, pentru că nu primeau niciun beneficiu real. Singurul efect era o posibilă stigmatizare a celor mici”.
Nu le-au comunicat părinților din timp numărul de locuri
Inspectoratele școlare județene și cel din Capitală au pus la dispoziția elevilor cu CES 2.030 de locuri speciale pentru înscrierea la liceu, potrivit datelor de la Help Autism România.
Asta deși, anual, în România sunt diagnosticați în jur de 1.000 de copii doar cu autism, mai arată cei de la Help Autism. Totodată, o statistică a Centrului European pentru Copiii cu Dizabilități arată că în România, în 2016, erau peste 60.000 de copii cu CES.
În pofida acestor cifre, din cele aproximativ 2.000 de locuri speciale alocate pentru copiii cu CES, doar un sfert au fost ocupate (506).
„Fără meditații nu intra la liceu”
Ana Dragu are un băiat cu autism, în clasa a X-a, la secția de pian a Liceului de muzică Tudor Jarda din Bistrița. Tânărul a dat evaluarea națională la matematică și la limba română la fel ca elevii din toată țara.
„El a învățat după o programă care să țină cont de tulburările lui de limbaj. A învățat să vorbească mai greu, prin terapie. Evident că nu putea, de exemplu, să scrie comentarii literare. Dar la tot ceea ce ține de teorie muzicală și pian e foarte bun. Merge și la olimpiadă”, spune mama.
Băiatul Anei a făcut meditații din clasa a VII-a la matematică și la limba română astfel încât să ia peste 5 la evaluarea națională și să poată intra la liceul de muzică.
Fără meditații nu intra la liceul de muzică, se alegea praful de talentul lui. Eu nu îmi permit să-i plătesc la privat toate lecțiile de care are el nevoie.
Ana Dragu:
El nu a beneficiat de locuri speciale la liceu, așa cum au avut șansa cei care au intrat acum la liceu. Fiecare liceu are din acest an un număr de locuri dedicate doar elevilor cu CES, ca aceștia să nu mai concureze cu ceilalți elevi.
Citiți mai mult pe Școala 9.