Luca lucra la barul de zi de pe platorma din fața Hotelului Mandalay, în momentul în care Stephen Paddock a început să mitralieze oamenii adunați la concert. Unul dintre gloanțe a ricoșat și a intrat pe sub umărul stâng al românului, i-a atins coloana vertebrală și a trecut printr-un plămân. Medicii care l-au operat i-au tăiat doi lobi din plămânul drept, iar operația a fost un succes.
Starea lui Luca, internat la terapie intensivă, la Valley Hospital, este bună, este conștient, poate vorbi, iar moralul său foarte ridicat. Este susținut de familie, dar și de Lia Robert, consulul onorific al României în Las Vegas, care l-a vizitat pe Luca în spital. Lia Roberts este, de altfel, care care asigură legătura între autorități și familia tânărului român.
Luca Andrei Iscodean locuiește de mai mulți ani în Las Vegas, unde s-a mutat alături de părinții săi, de origine română.
Mama lui Luca este cea care a anunțat că fiul ei a fost grav rănit în atacul sângeros din Las Vegas. După operație, aceasta a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care a spus că Luca a avut câteva momente dificile după operație, dar a trecut cu bine peste ele. Potrivit acesteia, tânărul s-a arătat impresionat de valul de mesaje pe care le-a primit pe rețeaua de socializare, a început să plângă și a format cu mâinile semnul unei inimi.
EXCLUSIV: Mama Marcelei Topor, soția liderului Cataloniei, despre cuplul prezidențial: ”Sunt oameni simpli, nu ca la noi, bogăție”
VIDEO EXCLUSIV/ Crina Abrudan s-a lipit de Philipp Plein. „L-am rugat să-mi dea ….”
Ce fac musulmanii în dormitor în noaptea nunţii
Un pasager a murit în avion pe aeroportul Henri Coandă
Te-a oprit radarul? Poți să scapi de amenzile de circulație dacă îți cunoști drepturile
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro