Prin programul „Prima împădurire”, în care doritorii se pot înscrie până la 31 martie, statul român vrea să-i convingă pe proprietari să-şi împădurească terenurile şi astfel să favorizeze, notează Monitorul de Suceava, creşterea suprafeţelor forestiere.
Banii pentru împăduriri se obţin de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, finanţarea maximă pentru un proiect fiind de 7 milioane de euro.
„Până în data de 31 martie 2017, ora 16:00, cei interesaţi pot accesa Schema de ajutor de stat Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite, aferentă Măsurii 8 – Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor, Submăsura 8.1 Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite din cadrul PNDR 2014-2020”, se arată în comunicatul AFIR.
Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea noiembrie 2016 – martie 2017 este de 50 de milioane de euro.
”Prima împădurire”: 2.700 de euro anual pentru întreținere
Proprietarii de terenuri agricole care vor dori să intre în programul „Prima împădurire” vor primi în primul an, la înfiinţarea pădurii, câte 6.000 de euro de hectar, iar în următorii ani vor primi câte 2.700 de euro de hectar pentur întreținere.
Principala condiţie impusă celor care primesc banii este că trebuie să întreţină şi să păstreze pădurea până în momentul în care arborii ajung la maturitate şi pot fi tăiaţi.
Cei care nu respectă aceasta regulă pierd banii, dar şi subvenţiile ulterioare de la APIA.