ComenteazăMelescanu e cel dintai ministru de justitie post-decembrist care-i da o leapsa publica unui presedinte si consilierilor sai. Observand ca de la Cotroceni nu i-au fost trimise si dosarele in sine, asa incat si ministrul justitiei sa avizeze in cunostinta de cauza urmarirea penala a ‘lotului celor opt banditi, a refuzat sa-si puna iscalitura ca… notarul. Si a restituit expeditorului corespondenta, indemnandu-l sa citeasca si sa respecte procedurile legale. Sa fim cinstiti, excesul de rigoare miroase si a replica la refuzul presedintelui de a semna tot ca… notarul (profesie altminteri onorabila si de mare raspundere, practicata chiar in familia Basescu), spre a-l cita, decretul de numire a Noricai Nicolai.
Noul scandal, insa, dezvaluie cat de anapoda e actuala procedura de urmarire penala a ministrilor. Care poate fi oricand folosita de presedinte spre a tracasa adversarii politici sau spre a menaja sustinatorii electorali declarati, cum e PD-L. E absurd ca avizul unei comisii prezidentiale si semnatura sefului statului, cu cerneala politica, sa dea sau nu voie altei puteri, cea judecatoreasca, sa-si indeplineasca menirea. Prin tari cu veche si solida democratie, asemenea filtre subiective nu exista. Trebuie sa fie dreptul procurorului de caz de a incepe sau nu o urmarire penala. Argumentul ca, prin controversata procedura actuala, s-ar asigura obiectivitatea unei anchete e fals.
Dimpotriva, nici un procuror realmente independent nu si-ar permite hartuirea fara probe temeinice a unui demnitar, stiind ca risca sa fie acuzat de cercetare abuziva si exclus din magistratura. Si pana la urma, toti cetatenii sunt egali in fata legii, implicit a procedurilor penale, ca si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari (art. 16 Constitutie). Egali, nu unii mai egali decat altii.