Mii de joburi vor fi mutate din Londra, iar Marea Britanie va pierde sume importante de bani deoarece operațiunile financiare desfășurate de aceste companii aduc peste 220 de miliarde de euro, adică 12% din PIB-ul țării.

Potrivit unui grup de loby britanic, Londra va pierde până la 70.000 de joburi din sistemul serviciilor financiare sunt în pericol. De exemplu, JP Morgan va muta 4.000 de locuri de muncă din cele 16.000 pe care le are în Londra.

Se estimează că cele mai multe bănci își vor muta sediile la Frankfurt, care va atrage într-o primă fază 2.500 de joburi britanice, mare parte dintre ele de la UBS și Goldman Sachs, dar se va ajunge la 10.000 până la finalul tranziției.

Și Parisul va absorbi o parte din locurile de muncă pierdute de Londra. HSBC a anunțat deja că în capitala Franței vor ajunge 1.000 din cele 5.000 locuri de muncă pe care le are în Marea Britanie.

Analiștii estimează că până la 30% dintre locurile de muncă din sistemul financiar britanic ar putea migra spre Frankfurt și Paris

Ce se va întâmpla în următoarea perioadă

Marea Britanie a declanșat în urmă cu o lună, oficial ieșirea țării din Uniunea Europeană, după aproximativ patru decenii în care a fost un membru al blocului comunitar, dând astfel startul celor cel puțin doi ani de negocieri. În acest timp, Regatul Unit și cele 27 țări ale UE urmează să puna la punct, dar și să înțeleagă, privind termenii acestei despărțiri.

În luna aprilie și mai, liderii celor 27 state UE vor încerca să se pună de acord privind cerințele, în negocierile cu Marea Britanie. Poziția oficială a celor 27 de state membre UE va fi adoptată oficial la summitul special care va avea loc la 29 aprilie la Bruxelles. Fiecare dintre cele 27 state UE au priorități diferite – de la garantarea drepturilor cetăţenilor şi până la apărarea intereselor naţionale.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News