Desfășurată la 160 de milioane de kilometri de Terra, operațiunea va putea fi urmărită live pe site-ul NASA și pe paginile sale de socializare, începând de luni, de la ora 21, ora României, potrivit Agenției Spațiale Americane.
Sonda spațială InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) a costat 993 de milioane de dolari şi este primul dispozitiv spaţial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafaţa planetei, pentru a studia rocile și eventualele urme ale unor forme de viață, notează Mediafax.
Dispozitivul spațial are o înălțime de aproape un metru și de aproape 5,5 metri după extinderea panourilor solare. A fost lansat în spațiu, în urmă cu aproape șapte luni.
InSight a parcurs aproape 482 de milioane de kilometri. Potrivit NASA, aceasta este o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA ar vrea să o efectueze până în 2030.
Sonda spațială călătorește cu o viteză de 20.000 de kilometri pe oră
Sonda InSight trebuie să supravieţuiască, însă atmosferei nefavorabile a planetei roşii. Călătorește cu aproape 20.000 de kilometri pe oră, însă, treptat, viteza va fi redusă la opt kilometri pe oră pentru a putea atinge suprafața planetei Marte.
Acest lucru este programat să aibă loc, luni, la ora 19:47 GMT.
Dintre cele 43 de misiuni lansate spre Marte, doar 18 au fost reușite de agenția spațială americană.
InSight cântăreşte aproape 360 de kilograme și este dotat cu un seismometru realizat de Agenția spațială franceză. De asemenea, dispune de șase senzori foarte performanți pentru a analiza activitatea seismică și de un instrument de foraj care va oferi informații despre temperaturile din subteran.
Cu ajutorul acestora, cercetătorii NASA vor să afle mai multe informaţii despre formarea planetei Marte.
Potrivit sursei citate, sonda InSight are o durată de funcţionare de doi ani și a fost construită de Lockheed Martin, având ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roşii în 2008.
Citește și REPORTAJ/Mica Românie de la Cercul Polar. Roxana a terminat Dreptul în ţară, iar acum e în clasa întâi în Skjervøy, Norvegia – VIDEO