„Încă primim mult GNL din Rusia. De ce să nu îl înlocuim cu GNL american, care este mai ieftin pentru noi și ne reduce prețurile la energie?”, a fost reacția lui von der Leyen.
Șefa UE, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că i-a propus liderului american Donald Trump ca Statele Unite să furnizeze mai mult gaz natural lichefiat blocului comunitar european pentru a înlocui energia rusă.
Trump s-a întors la Casa Albă în urma unei campanii pline de amenințări cu tarife mari asupra mărfurilor străine. Uniunea Europeană vrea să evite un război comercial cu cel mai mare aliat al său.
Președintele Comisiei Europene, von der Leyen, a spus că este „foarte important” ca politicienii de la Bruxelles să se înțeleagă cu Trump în privința „intereselor comune”.
„Interesele comune sunt reprezentate, de exemplu – acesta este un subiect pe care l-am atins, nu aș spune că îl discutăm – gazele naturale lichefiate”, a spus Ursula von der Leyen reporterilor la Budapesta.
Video: Declarațiile președintelui Comisiei Uropene, Ursula vin der Leyen, din cadrul Summitul Comunităţii Politice Europene.
Sursa: Consiliul European
Uniunea Europeană depinde, încă, de gazul lichefiat rusesc
Uniunea Europeană a intensificat achizițiile de GNL american de la invazia Rusiei din 2022 a Ucrainei, dar nu a reușit să-și întrerupă complet legătura energetică cu Moscova.
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat, de asemenea, că ar putea exista zone de compromis cu următoarea administrație americană sub Trump.
„În cele din urmă, creșterea și puterea Statelor Unite depind și de faptul că face comerț cu întreaga lume și în ambele direcții”, a spus Scholz.
„Din acest punct de vedere, cred că există bazele pentru dezvoltarea unei politici comune”, a spus el la o conferință de presă la Budapesta, după discuțiile liderilor europeni.
TheWizardOfOz • 09.11.2024, 09:30
Tot ce e russofil trebuie expulzat din UE. De la companii, produse (importul și exportul de orice tip oprit), tot ce ține de on line-ul russofil blocat. Incluziv cetățenii russofili. Toți expulzați. Cei care au dublă cetețenie și vor să rămână în UE să fie obligați să renunțe la cetățenia rusofilă. Tuturor cetățenilor UE cu vederi russofile bilete de avion gratis către Kremlin/Moscova (doar dus).
parpalache • 09.11.2024, 07:32
Una,ca gazul american NU e al lui Trump și este al companiilor particulare(care au un singur„Dumnezeu”-profitul)!De aceea gazul lichefiat din State este mult mai scump!Altfel,e la mintea cocoșului ca țarile din Vest nici nu l-ar fi bagat in seama pe Putin!2.-Doua-pentru România se poate ca gazul american sa fie mai ieftin decât gazul rusesc, ajuns la noi prin...mai mulți intermediari!Pentru ca ar fi lipsit de interes pentru...intermediari-prețul pentru România devenind prohibitiv dupa„adaosurile”lor!