Nava Razoni sub pavilionul Sierra Leone se îndreaptă spre portul Tripoli din Liban, încărcată cu 26.000 de tone de porumb ucrainean.

„Astăzi (n.r. – luni), Ucraina, împreună cu partenerii săi, face încă un pas spre prevenirea foametei în lume. Deblocarea porturilor va oferi pentru economie cel puțin 1 miliard de dolari venituri în valută și o oportunitate pentru sectorul agrar de a planifica semănatul de anul viitor”, a subliniat Oleksandr Kubrakov.

Potrivit ministrului ucrainean al infrastructurii, încă 16 nave își așteaptă rândul să plece din porturile din regiunea Odesa.

„Acestea sunt navele care au fost blocate de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei. Totodată, vom primi cereri pentru sosirea de noi vase pentru încărcarea produselor agricole. În următoarele săptămâni, cu sprijinul partenerilor noștri, ne propunem să atingem capacitatea deplină de transbordare a produselor agricole”, a spus Oleksandr Kubrakov.

Sosirea navei care a plecat luni din Odesa în apele teritoriale ale Turciei este programată pentru 3 august, apoi vasul încărcat cu cereale se va îndrepta spre Africa.

Ministrul ucrainean al infrastructurii a menționat că Ucraina este al 4-lea exportator de porumb din lume, așa că posibilitatea de a-l exporta prin porturi este un succes pentru asigurarea securității alimentare globale.

La 22 iulie, la Istanbul, în urma reuniunii patrulatere a Ucrainei, Turciei, ONU și Rusiei, a fost semnat un acord conform căruia se va efectua exportul legal de cereale și alte alimente din porturile Ucrainei. 

După blocadă, Ucraina a reușit să exporte peste 4 milioane de tone de cereale pe fluviul Dunărea și pe calea ferată, dar, potrivit experților, este nevoie de mult efort pentru a atinge nivelurile de export de dinainte de război de 6 până la 8 milioane de tone pe lună.

FOTO: Oleksandr Kubrakov – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News