Tânărul în vârstă de 36 de ani, din comuna Grebănu, județul Buzău, a mers la spital în luna aprilie pentru că tușea, iar medicii de la Spitalul Județean din Buzău i-au făcut un test pentru COVID-19.

La o zi de la internare, bărbatul a fugit din unitatea medicală.

Bărbatul a fost găsit trei ore mai târziu de polițiștii de la Transporturi Feroviare în Gara Boboc, în timp ce se îndrepta spre casă. El a fost spitalizat din nou în Secția de Boli Infecțioase, potrivit ziarului Adevărul.

Între timp, rezultatele testului pentru coronavirus au arătat că bărbatul nu era infectat, el având TBC.

Tânărul de 36 de ani a fost trimis în judecată de procurori în iunie pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”.

„În baza disp. art. 352 alin. 1 C. pen. condamnă inculpatul Matei Strugurel la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combate­rii bolilor. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu în­chisoarea”, se arată în sentința Judecătoriei Buzău.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Pedeapsa cu închisoarea este prima de acest fel din țară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News