Arma a fost realizată după standardele NATO şi este „o concepţie 100% românească”, aşa cum declară Vasile Crişan, directorul companiei naţionale ROMARM, citat de alba24.ro. Puşca are calibrul 5,56×45 milimetri şi, ca element de noutate, poate fi folosită de soldaţi atât cu mâna dreaptă, cât şi cu mâna stângă. Specialiştii de la Cugir au finalizat deja primele zece exemplare pe care le-au şi trimis Ministerului Apărării Naţionale pentru testare.
„Armele sunt trimise în teatrele de operaţiuni, unde soldaţii noştri, militari ai Armatei Române, desfăşoară activităţi, misiuni de luptă şi le supun unor încercări reale”, a spus directorul ROMARM. Abia după ce aceste teste vor fi terminate, fabrica din Cugir va începe, cel mai probabil din toamnă, să lucreze la prima comandă de 60.000 de produse, destinate Armatei. Directorul uzinei, Horea Suciu, spunea, anul trecut, că noua armă ar putea înlocui actualele AKM-uri aflate în dotarea soldaţilor.
Foto: alba24.ro
 
 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News