Libertatea a întrebat BERD mai multe lucruri, legate de evoluția Euroins, compania din România unde BERD are 10% din acțiuni. De pildă, reglementatorul statului român, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), a făcut în ultimul an trei trei plângeri penale împotriva conducerii Euroins. Printre altele, pentru ascunderea numărului real de procese avute în instanță. Ziarul Adevărul a scris că inspectorii ASF au descoperit o aplicație „clandestină” la Euroins.

De asmenea, Libertatea a întrebat BERD dacă, în calitate de acționar, instituția internațională a fost consultată de Euroins în momentul în care firma de asigurări a început să amenințe presa cu judecata. 

Un oficial al BERD a exprimat, în numele instituției, următorul punct de vedere:

Pentru moment, nu putem spune decât că situația rămâne fluidă. Până nu există mai multă claritate, este prea devreme să comentăm. Monitorizăm cu atenție situația și discutăm cu toate părțile implicate.

Oficial BERD:

Euroins acuză ASF de abuzuri

Euroins acuză că o serie de directori din cadrul ASF își depășesc atribuțiile și penalizează incorect compania.

În acest moment, ASF derulează un control la Euroins pentru a determina solvabilitatea companiei de asigurări.

„Nu raportăm”

Libertatea a publicat recent documente interne ale Euroins în care apărea o rubrică „Nu raportăm” cu privire la numărul de procese deschise. Societatea a argumentat că respectivele procese nu trebuiau trecute în raportul respectiv.

Parchetul General are un dosar deschis în privința respingerii unui număr de circa 6.000 de dosare fără ca acestea să fie verificate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News