„Astăzi o avut loc o discuție interminsterială, aștept să aflu concluziile. Trebuie să luăm această chestiune foarte în serios. Pare a fi un virus foarte agresiv, eu sunt de părere că ne vom pregăti cât se poate de bine”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă subiectul ar putea fi discutat în CSAT, președintele a răspuns c ă nu crede că este nevoie.

„Sunt deschis dacă se impune”, a mai menţionat el.

Şeful statului a fost întrebat şi despre anunțul autorităților chineze privind construirea unui spital în 6 zile, pentru cei infectaţi de coronavirus.

Klaus Iohannis a declarat că sunt proceduri total diferite, iar „în China funcționează un sistem autocrat care dispune și execută”.

„La noi funcționează un sistem democratic, cu reguli europene, se fac licitațiile, se fac finanțările. Recunosc că pentru spitalele regionale a durat prea mult până acum și sper să găsim soluții”, a mai spus preşedintele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News