Diana Șoșoacă contestă decizia BEC

În urma hotărârii BEC, președinta SOS România a anunțat că va contesta decizia atât la Curtea Constituțională, cât și la Curtea de Apel.  

„Eu o să atac și la Curtea Constituțională, dar și la Curtea de Apel, în contencios administrativ”, a spus Diana Șoșoacă, într-un live, pe Facebook.

Diana Șoșoacă a reacționat dur pe marginea respingerii candidaturii sale, acuzând lipsa democrației și sugerând că liderul AUR, George Simion, ar fi favorizat de sistem.

„Eu sunt fericită pentru că v-am demonstrat a nu știu câta oară că nu avem democrație și că eu nu sunt a sistemului. Uite că Simion e al sistemului. Și Gavrilă. Trebuie să muncim, să luptăm. Nu ne oprim, v-am spus că lupta aceasta va dura zeci și sute de ani. Nu avem libertate, suntem niște păsări în colivie. Mai liberi sunt pușcăriașii în pușcărie. Cine-i cel mai interzis om de pe pământ? Au fost nevoiți să încalce de două ori Constituția, ca să arate că nu există democrație”, a mai spus Diana Șoșoacă, lidera SOS România.

„AD AUGUSTA PER ANGUSTA – la rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice!”, a scris Diana Şoşoacă pe Facebook, după votul membrilor BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă

Motivele invocate de BEC fac referire la decizia Curții Constituționale din 6 octombrie 2024, când candidatura sa la alegerile prezidențiale anulate a fost respinsă. 

Atunci, judecătorii au considerat că Diana Șoșoacă „îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”. 

AUR critică decizia BEC: „O nouă lovitură dată democrației”

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) îi ia apărarea Dianei Șoșoacă, după ce candidatura acesteia a fost respinsă.

„Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantate de Constituție”, au scris cei de la AUR pe Facebook.

„Într-o democrație normală, orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție a statului nu poate lua acest drept, fără o motivare clară”, au mai scris reprezentanții AUR.

Partidul condus de George Simion acuză BEC de subminarea principiilor democratice și susține că decizia transformă sistemul electoral „într-unul controlat și netransparent, în care doar unii pot participa”.

În timp ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă, George Simion a anunțat sâmbătă că Biroul Electoral Central i-a validat candidatura pentru alegerile prezidențiale din mai 2025.

 
 

Urmărește-ne pe Google News