“Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul
DNA nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate
în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv.

Mai mult, după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere (pachete, transport la medic etc).

Atribuțiile în ceea ce privește gestionarea acestor situații îi revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deținere.

Subliniem că, în perioada în care inculpata s-a aflat în prezenta angajaților DNA, în spațiul public nu au apărut nici un fel de imagini cu aceasta”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Marcel Vela cere verificări după ce Sorina Pintea a fost dusă cu cătușe la spital. Mesajul transmis de ”echipa Sorinei”

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că a dispus şefului Poliţiei Române să facă o verificare privind modul în care s-a acţionat în cazul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea.

„Pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat aseară, am dispus şefului Poliţiei Române să facă o verificare pentru modul de acţiune a poliţiştilor în acest caz. Totodată, astăzi am dispus şi Direcţiei Medicale să facă un control la tot ceea ce ţine de avizul medical pe care responsabilii care răspund de sănătatea deţinuţilor – toate acestea au fost coordonate corect şi legal. În funcţie de aceste rapoarte vă vom anunţa în timp util de măsurile luate în acest caz”, a spus Marcel Vela, într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

Urmărește-ne pe Google News