„Este un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp. Democraţia şi statul de drept sunt puse serios sub semnul întrebării, sunt afectate. Suntem decişi să mergem până la capăt pentru ca România să devină o ţară democratică. Îi aşteptăm pe toţi cei care vor asta, care vor o ţară în care instituţiile să fie libere. Se pune problema ca o structură nelegitimă, subterană, să paraziteze deciziile şi să influenţeze în mod ocult decizii importante, să permită abuzuri, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, având alte interese”, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa PSD.
Şeful PSD a făcut referire şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, şi la Serviciu Român de Informaţii.
Liderii social-democraţi au stabilit ca mitingul împotriva abuzurilor din justiţie să aibă loc sâmbătă, 9 iunie, de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei. Liderii din ţară spun că vor aduce oameni la Bucureşti, fiecare după posibilităţi, însă ar urma să strângă peste 60.000 de oameni. Protestul social-democraţilor va fi după terminarea Marşului Bucharest Pride 2018.