„Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu”, a susținut Dinicu, conform sursei citate.

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia. Ei au fost identificați pe baza probelor ADN.

Deocamdată au fost găsite carbonizate șapte persoane, iar a opta victimă nu a fost confirmată decedată oficial, dar au fost identificate fragmente de os care au fost trimise la laborator pentru expertiză.

Autoritățile au anunțat vineri, 29 decembrie, primele concluzii în urma controlului făcut la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor.

Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.

Pensiunea funcționa din 2013, deși nu avea autorizație de construcție, ci doar un certificat de edificare a construcțiilor emis în 2020, și nu avea nici autorizație de siguranță la incendiu.

Urmărește-ne pe Google News