Președintele României a intervenit în scandalul european care vizează mutarea ambasadei la Ierusalim. După ce Ministerul de Externe și-a asumat această intenție, iar România s-a pronunțat împotriva criticilor aduse statelor care vor să-și mute ambasada, șeful statului a criticat în termeni duri guvernarea PSD.
”Iată un nou exemplu cum PSD guvernează foarte prost. Ei s-au folosit de lipsa unei clarități din legislația în vigoare și au blocat un document european, fără să se consulte cu președintele. E deja a doua oară când fac politică externă după ureche și iese prost, iese foarte prost. Prin blocarea unei declarații, dintr-odată România este readusă în marginea UE, alături de țări care sunt mai degrabă eurosceptice. Românii sunt pro-europeni. Aceste politici anti-europene, care vin pe linia unei guvernări neperformante a PSD, riscă să ne scoată din Europa. Așa ceva nu se poate”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Blaj.
Mai mult, șeful statului îl cheamă la raport pe ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, în același scandal.
„În ceea ce priveşte cea mai recentă speţă, declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă al UE, o să îl chem pe ministrul de Externe, ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat. În privinţa mutării ambasadei nu s-a făcut absolut niciun pas, în nicio direcţie. Ambasada nu poate fi mutată fără acordul meu. Punct! Indiferent cine ce spune”, a mai spus Iohannis.
România, Cehia și Ungaria nu au fost de acord ca UE să critice public țările care își mută ambasadele la Ierusalim și au blocat o declarație comună a membrilor Uniunii Europene în acest fel. Ministerul de Externe din România a confirmat acest lucru.
Citește și: Culisele întâlnirii Dăncilă – Papa Francisc de la Vatican: ce a spus Suveranul Pontif şi a omis Guvernul în comunicat