„Am înțeles că obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor educației. Vă fac un anunț. Legile educației își vor continua parcursul firesc, legal, spre procesul de adoptare. Astfel de încercări de a opri, din cursul lor firesc, legile educației, care sunt de interes pentru milioane de copii, nu mă pot influența. Chiar dacă sunt abordări punctuale, personale”, le-a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor prezenți la deschiderea anului universitar 2022-2023 de la Academia de Studii Economice.
Luni, 26 septembrie, jurnalista Emilia Șercan a arătat că Sorin Cîmpeanu a plagiat într-un curs universitar. Potrivit investigației PressOne, ministrul și-a însușit în 2006 aproape 100 de pagini din munca a doi universitari alături de care semnase cu șase ani mai înainte.
Șercan a susținut că ministrul „și-a însușit în mod fraudulos” 13 capitole, „trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar”.
Consultarea publică pe tema noilor legi ale educației s-a încheiat pe 24 august. Acestea urmează să fie transmise Guvernului spre aprobare și apoi Parlamentului. Dacă noile legi ale educației vor intra în vigoare în forma actuală, acestea vor desființa CNATDCU, consiliul care analizează plagiatele, iar ministrul Sorin Cîmpeanu va scăpa de verificările instituției.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!