În Luxemburg, toate călătoriile standard cu transportul public sunt acum gratuite. Înainte, un abonament anual costa 440 de euro. Oamenii vor trebui să plătească în continuare 660 de euro pe an pentru a călători la clasa întâi.
„Principalul motiv este să avem o calitate mai bună a mobilităţii, apoi este vorba şi despre problemele de mediu”, a spus ministrul Transporturilor, Francois Bausch, potrivit news.ro.
Luxemburg are peste 600.000 de locuitori, iar aproximativ 214.000 de oameni călătoresc zilnic aici în interes de muncă din Germania, Belgia şi Franţa.
Totuşi, există şi excepţii de la această măsură, acestea fiind călătoriile la clasa întâi cu trenul şi anumite linii de autobuze de noapte, conform Mediafax.
Alte oraşe din lume au mai adoptat astfel de măsuri, dar parțial.
Ministrul Transporturilor din Luxemburg, Francois Bausch, a spus că aceasta este pentru prima oară când o astfel de decizie vizează o ţară întreagă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!