ComenteazăPe cât de lină a fost campania electorală abia încheiată, pe atât de furtunos se anunţă mandatul Elenei Lasconi în fruntea fostului oraş-capitală a Ţării Româneşti.
Înaltul funcţionar fără tocuri
Prima zi la Primăria Câmpulung a început pentru Elena Lasconi la 11.45. Cu sacou roşu corail, fustă neagră plisată, peste genunchi şi cizme cu talpă joasă, noul edil şi-a salutat întâi echipa de consilieri. Este luni, 19 octombrie 2020.
Oamenii ei formau un fel de bisericuţă tânără, emoţionată „ca înainte de examen” şi intimidată de treptele nesfârşite de la intrarea în sediul primăriei.
Clădirea, unul dintre cele 151 de monumente istorice din oraş, combină stilul brâncovenesc cu elemente gotice care-ţi dau fiori. Are tot felul de turnuleţe şi decoraţii din piatră sculptată şi fier. Prima care-a rupt cercul de selfie a fost Elena. Cu sacoul într-o mână şi poşeta în cealaltă, a urcat scările spre intrare, urmată, la câţiva paşi, de colegii de partid.
Lumină ca la teatru
Înăuntru, un hol larg şi alte scări, de marmură, în capul cărora stă cocoţată pe drapel o acvilă împăiată, corespondenta acvilei cruciate de pe stema Câmpulungului. Soarele de octombrie nu intră în sala mare a primăriei. Ferestrele foarte înalte, cu rame albe, de lemn sunt acoperite complet de draperii de catifea roşie. Lumina destul de chioară vine de la un candelabru, care atârnă teatral în mijlocul încăperii.
Parchetul imemorial scârţâie şi fără să păşeşti pe el. Cu excepţia Elenei, toate femeile de la ceremonia de învestire au purtat tocuri. Plus taioare, rochii, fuste-creion peste genunchi, pantaloni office cu una-două măsuri mai mici.
O consilieră şi-a scos eşarfa roz şi i-a dat-o soţului, iar el, în picioare, lângă perete, a ţinut eşarfa roz în pumn toată festivitatea, cum ţin copiii mici obiecte de alinare, de liniştire
Bărbaţii au purtat: pantofi clasici, sacouri asortate sau nu cu pantalonii, cămăşi strânse la umeri, care stânjenesc mişcările, bluze negre cu guler, pe sub sacou, decoraţii de veteran, uniforme ale ISU, Poliţiei, Jandarmeriei.
Fostul primar PSD, Liviu Ţâroiu, şi prefectul de Argeş, Emanuel Soare, au venit îmbrăcaţi la fel: costum albastru, cravată albastră. Dacă era o gală a Oscarurilor, ar fi fost o mare gafă vestimentară. Dar nu e.
Oameni noi în oglinda veche
Prefectul a întârziat, sala l-a aşteptat în linişte, se auzea doar parchetul. Apoi cineva, o voce de femeie, a exclamat în şoaptă: “Ia florile de pe calorifer, că se coc acolo!”.
Unii consilieri aduseseră buchete de crizanteme şi trandafiri, învelite în celofan din acela sclipitor, care seamănă izbitor cu folia pentru microunde.
Cu masca neagră pe faţă, din care se vedeau doar ochii mari, verzi, Elena a patrulat încoace şi încolo, a salutat prefectul, apoi s-a aşezat pe un scaun la prezidiu.
Cu mâinile strânse în poală, avea aerul unei ciute care începe să-şi dea seama că a fost prinsă în cursă.
De după draperii, putea să sară din moment în moment vreun conte-vârcolac. Lumina slabă, pâl-pâl… Lumea din jur, pâş-pâş, scârţ-scârţ…
„Vă iubesc!”
Cei 19 consilieri au depus jurământul într-o ploaie de blițuri, cu spatele la o oglindă atât de murdară, încât te arată cu vreo 30 de ani mai bătrân, iar dacă ai sub 30 ani, nu te mai arată deloc.
În istoria de peste şapte secole a Câmpulungului, Elena Lasconi este prima femeie care conduce primăria. Cavaleri teutoni, negustori saşi, boieri români… Iar acum o prezentatoare de știri. Înainte de a jura, cu mâna pe Biblie, Elena a tras aer în piept. Iar la sfârşit, a adăugat în jurământ: „Vă iubesc!”, o declaraţie care a derutat un pic opoziţia din sală.
Biroul cu antichităţi
Afară, pe stradă, plimbându-se pe Bulevardul Pardon şi prin Grădina Merci, printre crucile votive, pe lângă dugheana cu pălării din Titanic Vals, câmpulungenii nu dădeau semne că pentru ei “a început o nouă epocă”, după cum s-a exprimat prefectul.
Oraş cu 31.000 de locuitori, cândva perla comerţului şi a turismului balnear, Câmpulungul s-a încăpăţânat să rămână în Evul Mediu şi sub alte aspecte decât arhitectura.
Fostul primar Ţâroiu a suportat stoic toată ceremonia. Pe lângă mandatul de edil, a avut şi două mandate de “vice”. Şi-a păstrat armura jovială când a văzut-o pe Elena Lasconi aşezându-se în scaunul de primar. Practic, pentru el, e ca şi cum ar fi cedat locul din autobuz cuiva care nu merge decât câteva staţii. Cam așa a fost până acum în politica româească. Cei noi n-au rezistat. Partidele proaspete s-au stins.
Biroul primarului e ca un magazin de antichităţi, unele, valoroase, cum sunt mobilierul sculptat şi porţelanurile, altele, ieftine, cum sunt cupele de tinichea şi fanioanele depuse pe mobilier.
Momentul şampaniei a durat în jur de 20 de minute. Aşteptând să ciocnească paharul cu noul primar, şeful ISU i-a explicat şefului Jandarmeriei cum îşi perfecţionează serviciul la tenis. Vorbea fără pauze, asiduu, de parcă recita o mantră, deşi interlocutorul nu părea să-l asculte decât cu o ureche şi jumătate de ceafă.
Kafka, doamnă!
După ce-a căzut cortina ceremoniei, au început şi revelaţiile. Elena Lasconi a convocat o scurtă şedinţă cu o parte dintre consilieri. Prima temă: cine se ocupă de adunat cererile cetăţenilor pentru racordarea la reţeaua de gaze?
Mai mulţi angajaţi şi nici unul. Asta a dedus secretara, o doamnă în vârstă, cochetă, într-un lung halat de plasă neagră, după ce a dat câteva telefoane. În biroul viceprimarului, fostul edil a convocat o şedinţă paralelă, cu consilierii din opoziţie.
O şicană de bun-venit, pentru că social-democraţii au pierdut puterea de decizie în administraţia oraşului. Alianţa USR-PLUS are 7 consilieri, PNL – 4, PSD – 5, iar Partidul Oamenilor Liberi – 3.
O vreme, secretara, care are cartierul general de expresoare între cele două birouri, al primarului şi al viceprimarului, a fost chemată şi din stânga, şi din dreapta.
În discuţia cu IT-istul primăriei, Elena a aflat că acesta e singurul angajat din departament. “Cum aşa, când vrem digitalizare, cum să o facem cu un singur om?”, a spus ea. Primăria Câmpulung are propria reţea de internet, dar nu are servere proprii. Toate datele legate de oraş şi de locuitorii lui sunt stocate pe serverele unei companii, căreia primăria îi plăteşte chirie. “E vorba de costuri…”, a explicat IT-istul.
Bugetul anual al Câmpulungului este de 20 de milioane de euro, din care 14 milioane de euro reprezintă cheltuieli salariale.
Revoluţia mutată
Elena Lasconi a decis că e cazul să-i cunoască pe fiecare dintre angajaţii care consumă o asemenea cantitate de bani publici. Şi a pornit într-un tur al birourilor.
La primul birou, a dat nas în nas cu un şef al unei asociaţii locale a revoluţionarilor, un domn în vârstă, speriat că el şi confraţii lui vor fi evacuaţi din clădire. Biroul unde fac ei şedinţe arată ca un depozit de mobile vechi, afişe îngălbenite şi plante de apartament. „Intru în greva foamei sau, dacă nu, mă sinucid aicea”, a anunţat domnul. Elena şi consilierii ei au sărit să-l calmeze, că nu va fi dat afară, iar omul s-a destins puţin: “Păi, după cât am muncit aici!”
Alaiul primăriţei a coborât la subsol, unde şefului revoluţionarilor i-a fost prezentată o nouă încăpere, mai mică, dar mai salubră, unde să prezideze de acum încolo. Pe vremea când era jurnalistă, Lasconi a coborât în mină şi a fost în teatre de război. S-ar spune că nu mai poate s-o şocheze nimic.
Dar cu fiecare uşă de birou pe care-o deschidea, cu fiecare dulap de metal de care se împiedica, cu fiecare privire mărită de panică pe care-o întâlnea, faţa noului edil se făcea tot mai palidă.
“Ce faceţi aici, concret?” ”Ăăăă”
“Doamne, totul e atât de sinistru!”, a spus ea, adăugând că sediu primăriei ar trebui închiriat celor care vor să facă filme.
Şi mai sinistru e că ar putea fi închiriat cu tot cu oamenii din birouri, care par plantaţi acolo ca decor romantic, ca bibelouri printre rafturile de dosare cu şină.
“Ce faceţi aici, concret?”, îi întreba Elena pe angajaţi, după ce se prezenta. Cea mai grea întrebare. “Ăăăă… aici e compartimentul de arhivă, care, ăăăă, se află depozitată în partea cealaltă. Noi facem documente după documentele păstrate în arhivă…”, “Iau cererile cu care vin oamenii…”, “Cereri pe hârtie, ca în anii 50?”, “Da, şi le dau un număr de înregistrare…”, “Adică le daţi tot o hârtie… Aha”.
Asta e chiar descrierea la obiect a birocraţiei: instituţiile publice sunt acele instituţii care-ţi dau nişte hârtii în schimbul altor hârtii.
Alte revelaţii ale primei zile:
- Un administrator care nu e administrator, ci referent de specialitate
- O femeie de serviciu care se ocupă şi de registratură.
- Un parc de maşini compus din trei autovehicule: “unul al primarului, unul al viceprimarului şi unul plecat cu singurul şofer şi cu jurista la proces, la Piteşti”.
După ce-a deschis toate uşile, unele dintre ele, baricadate discret cu afişe, să nu dea năvală contribuabilii, Elena Lasconi a revenit în biroul ei nou. Acolo se formase deja o coadă, cu funcţionari care aveau acte pentru semnat.
Trecuse de ora 16.00. Femeia cu fustă plisată s-a aşezat în scaunul ergonomic, şi-a pus ochelarii de vedere şi a cerut din priviri ceva de scris.