Prima zi de școală pentru copiii refugiați în România. Visul unui băiat de clasa întâi: „Vreau să fiu președintele Ucrainei”

În a doua bancă din clasă, o fetiță blondă cu părul strâns în coadă își ascultă atentă profesoara. Nu-și ia ochii de la ea și nu dă din picioare ca unii dintre colegi. E Viktoria, pe scurt Vika, din Ucraina, care a început astăzi, 2 septembrie, orele în clasa I. Cu o zi în urmă, a participat alături de Yana, mama ei, la ceremonia de deschidere pentru elevii ucraineni, ținută în curtea Școlii Gimnaziale „Uruguay”, instituție de stat din Capitală. Elevii au mâncat apoi dulciuri și au primit sfaturi despre cum să comunice unii cu ceilalți. 

Ne întoarcem la oră. Profesoara, într-o bluză albă cu mâneci largi, scrie pe tablă literele alfabetului ucrainean; „a”, „o” și „y”, care se pronunță „u”, sunt primele exersate. Vika și alți copii ridică pe rând mâna, să repete și ei. „Dobre”, adică „bine” în română, le spune profesoara încurajându-i.  

Unii copii își țin jucăriile de pluș pe bancă, lângă sticlele de apă și caiete. „Din cauza stresului provocat de război, nu sunt toți pregătiți să înceapă școala”, ne spune Yana, mama Vikăi. Pe unii mutarea în altă țară i-a afectat mult. 

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Doar la etajul al doilea al școlii – unde au primit clase ucrainenii – se aud râsete, iar, la 12:30, copiii aleargă dintr-o parte în alta a coridorului. În rest, e liniște, deocamdată. Elevii români se vor întoarce însă și ei la ore luni, pe 5 septembrie, și vor completa zarva. 

I-a vizitat Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite

Pe hol ies în evidență mai multe ghirlande de steaguri, unele ucrainene, altele cu drapelul României. Profesorii au expus și câteva fotografii, de exemplu, din tabăra de vară, când au văzut Castelul Peleș din Sinaia, precum și de la vizita lui Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite. A venit în România în mai, anul acesta, și a trecut și pe la Școala „Uruguay”. Libertatea a scris atunci despre părinții și copiii ucraineni care au participat la eveniment. 

Acest proiect care adună acum în clase aproape 100 de copii și zece profesori ucraineni l-au pornit câteva mame care au reușit să fugă din Ucraina cu o parte din familie. Este una dintre numeroasele inițiative în educație din țară. 

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Au trecut mai bine de șase luni de când Rusia a declanșat războiul. Deși își dau seama că acest conflict o să mai dureze, profesoarele care au stat de vorbă cu noi – unele aveau alte cariere în țara lor – spun că sunt în așteptare și că vor să se întoarcă acasă la parteneri și la părinți. 

Hubul lor educațional, cum îl numesc ele, nu e acreditat de vreun minister al educației. Dar copiii au dimineața ore online după programa din Ucraina cu profesori de acolo, după care își continuă educația aici. Vor studia limba română încă din clasa I. 

Fondatorii hub-ului au format clase de la pregătitoare până la a IX-a și au ținut cont de calendarul din Ucraina, unde școala se reia pe 1 septembrie și se încheie pe 31 mai sau în iunie. Depinde și de școli, explică Julia, o profesoară de engleză de 24 de ani.  

„Voia să înceapă să învețe”

Vika se cuibărește în brațele mamei ei, într-o sală de clasă transformată în cancelarie. Fetița se bosumflă mai degrabă în joacă și se uită curioasă la reporteri. Vrem să aflăm câți ani are, iar Yana, 30 de ani, îi pune întrebarea în ucraineană. „Shist”, adică „șase”, ne răspunde. O întrebăm și ce cuvinte a învățat până acum în română, iar Vika le enumeră serioasă: „pisică”, „bunică”, „bunic”, „mama”, „tata”, „sora”. Nu-i deloc o coincidență că-i vine prima dată în gând pisica – e animalul ei preferat, în plus de ceva timp a renunțat la ideea să devină pictoriță și-ar vrea să ajungă medic veterinar. 

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

I-a plăcut că a avut ore de scriere astăzi, mai povestește ea, și că a studiat alfabetul ucrainean. Știe deja să scrie câte ceva, pentru că a învățat la grădiniță în țara natală. 

„E foarte fericită că există posibilitatea să meargă la școală și offline, nu doar online”, adaugă Yana. „Voia să înceapă să învețe”. N-a avut emoții în prima zi, căci știa de la Kira, sora ei de clasa a III-a, cum e la școală. „Lui Kira îi place aici, e util pentru ea”, mai spune mama. Fata cea mare e la oră acum.  

„Pe lângă limbă, cel mai greu e să fii într-un loc diferit, așa departe de casă”

Femeile care au devenit profesoare aici nu s-au întrebat niciodată cum e să petreci cam toată ziua alături de copiii tăi. Pentru Yana, de pildă, e destul de obositor, dar recunoaște că fetelor le face bine să fie aproape de ea. În Ucraina, avea o afacere în publicitate; acum le predă elevilor educație financiară și se ocupă de treburi administrative. Între altele, ține legătura cu părinții care-și înscriu copiii aici. 

Toate astea le aflăm cu ajutorul Juliei, care și-a asumat rolul de translator cât suntem în școală. Yana vorbește cât de cât engleză, dar se simte mai confortabil să povestim așa. Înainte să predea engleză aici, Julia a lucrat trei ani la o școală din Ucraina.  

I-a fost greu să ajungă în România din Herson, regiune din sudul țării ocupată de ruși. A venit în primăvară cu mama și sora ei, însă tatăl a rămas acolo. A durat cam 12 ore să treacă granița în Republica Moldova. „Ne-a luat mult timp și energie”, spune ea. La fel ca mulți ucraineni, tânăra cu ochi albaștri și păr castaniu închis așteaptă să revină acasă. „Vrem să ne întoarcem în Ucraina, cel mai important e să mergem în orașele noastre și sperăm să nu fie distruse”, explică Julia.  

La jumătatea lui aprilie, Yana și-a luat fiicele și a plecat cu trenul din Dnipro, localitate din estul Ucrainei, bombardată de la începuturile războiului. Îi lipsește soțul ei, nu poate ieși din țară cât încă e în vigoare legea marțială. „Pe lângă limbă, cel mai greu e să fii într-un loc diferit, așa departe de casă”, spune Yana.  

Băiatul care ar vrea să conducă Ucraina

Pe coridor o cunoaștem și pe Olga, mama lui Matviy, de anul ăsta în clasa I. Ea le predă matematică elevilor mai mari cu un an decât fiul ei. În prima zi de școală „i-a plăcut, și-a făcut prieteni și a vorbit mult”, povestește mama. Înainte de război, lucra ca economistă în orașul natal Vinița, din centru-vest. Localitatea cu aproape 400.000 de oameni a fost bombardată constant în ultimele luni.  

Și Olga speră să ajungă cât mai repede în Vinița, își dorește să se încheie războiul. „Nu e ca în Nikolaiev sau Odesa, dar mulți oameni au murit. S-au aruncat rachete în centrul orașului, sunt peste tot soldați, se împușcă mult”, povestește ea despre atmosfera întunecată de acolo. „Mi-e dor de casă, de părinți, de soț, de prieteni”. 

Băiatul se prinde de ambele mâini ale mamei și încearcă să rămână în aer. Dar e prea înalt pentru asta, așa că își așază tălpile pe podea. Îl întrebăm și pe el ce visează să ajungă atunci când o să crească. Mama se așază pe vine lângă el și îi traduce în ucraineană. Apoi, râde surprinsă. „Vrea să fie președintele Ucrainei”, ne spune. Nu apucăm să-l întrebăm de ce, că o zbughește pe lângă noi, pe holul colorat de ghirlandele cu steagurile României și Ucrainei.  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro