Edilul din Ceatalchioi, județul Tulcea, a declarat miercuri, 6 septembrie, într-un interviu acordat Libertatea, că el a fost cel care a găsit resturi ale unei drone presupus ruse, în dimineața acelei zile, înaintea armatei. „Eu, personal, le-am găsit azi dimineaţă. Nimeni altcineva. Apoi am raportat imediat domnului prefect”, a spus el.
O zi mai târziu, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Tudor Cernegă a spus: „Este o chestie sensibilă. Mi s-a atras atenția că orice pas greșit, pot băga țara în război sau dau o interpretare greșită. Acuma, scuzați-mă, bănuiesc că telefonul meu este ascultat, mai ales după ce am facut declarațiile”.
Întrebat de jurnaliști cine i-a atras atenția că poate băga țara în război, primarul a refuzat să spună.
„Cine era în măsură. E… Nu pot să… Nu mi-a… Adică atenția asta mi-a fost atrasă sub formă de recomandare. Și analizând o situație, că este o situație sensibilă care nu putem excludem nici plantarea unei drone acolo de către….”, a afirmat primarul Tudor Cernegă, întrerupt în acel moment de jurnaliști, care au insistat să le spună cine i-a transmis.
„Nu, nu vă răs… Gata, e închis. Nu vă pot spune. V-am zis, atenția asta a fost atrasă sub formă de recomandare. Analizând mai amănunțit cele spuse, lucrurile sunt foarte delicate, dificile”, a mai afirmat primarul din Ceatalhoi.
Ucrainenii au spus pe 4 septembrie că dronele rusești au căzut în România. Bucureștiul a negat
Luni dimineață, 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe Oleg Nikolenko a afirmat pe Facebook că drone lansate de Rusia duminică noapte, în zona portului Ismail de la Dunăre, au căzut și au explodat pe teritoriul României, stat membru NATO.
Câteva ore mai târziu, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat că Ucraina deține probe fotografice care arată că teritoriul României a fost lovit de drone. „Avem dovezi fotografice că ceva a căzut acolo. Suntem gata să le împărtășim, dar concluziile finale vor fi trase de autoritățile române, care apoi nu trebuie doar să tragă concluzii, ci și să spună ce vor face mai departe”, a declarat Kuleba.
România, prin intermediul a două ministere, cel al Apărării Naționale și al Afacerilor Externe, a respins „în mod categoric informaţiile” Ucrainei.
Ministrul apărării a vorbit de „bucăți care pot fi de dronă” pe 6 septembrie
Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a fost cel care a recunoscut miercuri dimineață, 6 septembrie, la Antena 3, că bucăți care pot fi dintr-o dronă lansată de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost găsite în judeţul Tulcea, pe raza comunei tulcene Ceatalchioi, în care se află și satul Plauru.
În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spînu, a spus că rămășițele au fost găsite marți seară, 5 septembrie, dar nu se știe precis de când se aflau acolo și că echipele de investigație ale MApN cercetează o zonă foarte extinsă.
Tot pe 6 septembrie, dar la amiază, la 24 de ore după ce a spus că „am verificat absolut tot și nu am găsit nimic”, președintele Klaus Iohannis a anunțat că dacă se confirmă că bucățile găsite aparțin unei drone rusești, „ar fi o violare gravă a suveranității” României, stat membru NATO.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
TzkAlex • 08.09.2023, 14:13
Asta vrei primare și tu și vecinii noștrii care ne iau doar la mișto când au ocazia sa ne băgați Intr un razboi care nu este al nostru! Nu este al nimănui defapt.
Moshu • 08.09.2023, 12:26
Doaaamneee ce "oshtire"....pai unui premare de comuna trebuie sa "i se faca o recomandare" ca sa-si dea seama ca e "o situatie sensibila" pentru ca pe el nu-l ajuta mintea sa inteleaga asa ceva ?!? Si pe voi de asemenea ! Mai terminati naibii cu "scarmanatul ...nimicului" ...deontologilor !!