Puștiul, care nu are familie, ar fi fost pus să muncească la o stână din județul Brașov. “Era un fel de sclavie! Îngrozitor…”, au afirmat, pentru sursa citată, persoane care au dorit să-și păstreze anonimatul.

După câteva zile, adolescentul a reușit să fugă de la stână, dar a fost prins de proprietar, fiul primarului din Crizbav.

“Drept pedeapsă, i-a fost tăiat un deget, iar apoi degetul i-a fost dat unui câine să-l mănânce”, au precizat sursele citate.

După alte câteva zile, minorul a reușit să fugă din nou de la stână. Fără să stea pe gânduri, acesta a anunțat autoritățile.

Principalul suspect, fiul primarului comunei Crizbav, a fost reținut de anchetatori, cu propunere de arestare, decizie confirmată la prima instanță.

Inculpatul a atacat sentința cu apel, dar, miercuri, Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov a confirmat arestul preventiv.

“Băiatul de 16 ani se află într-un centru de primire în regim de urgență al D.G.A.S.P.C. Brașov, unde beneficiază de toate serviciile specifice”.

Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al D.G.A.S.P.C. Brașov:

În februarie 2019, primarul comunei Crizbav, Sorin Balași, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a obținut pe nedrept fonduri europene nerambursabile de peste 800.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News