Irina Onescu spune că prin noile măsuri fiscale, toţi primarii din România trebuie să stea cu mâna întinsă la Guvern.

Mesajul postat de Irina Onescu a creat isterie în mediul virtual

„Eu nu știu dacă mesajul meu a fost atât de dur. Nu cred că am spus ceva ce nu gândesc și alți primari. Diferența e că eu îmi permit să spun mai multe decât colegii mei. Fără politică nu putem guverna, dar politica devine tot mai inumană în România. Peste tot ne dă cu minus. Județul Arad va pierde undeva la 35 de milioane de euro, prin această măsură de scădere a cotei de impozitare, de la 16%, la 10%. Comuna pe care o conduc va pierde 10 mii de euro, deci va încasa cu aproape 40% mai puțin din sumele provenite de impozitul pe venit, față de anul precedent. Oricine știe să facă o socoteală simplă, mai ales atunci când vine vorba de bani. Cred că orice român poate să își numere fiecare fluturaș de salariu și nu cred că va regăsi cu mult în plus anul viitor. Dacă sumele acestea care se pierd din bugetele locale s-ar regăsi în buzunarele românilor, atunci măsura asta ar fi una foarte bună”, a spus Irina Onescu, la Antena 3

„Deja mă irită la culme retorica de tipul „Primăriile au primit fonduri DIN PARTEA Ministerului Dezvoltării, deci nu au motive să protesteze. Zău, „din partea”? De parcă banii ăștia i-ați fi scos din buzunarul propriu și din infinita voastră mărinimie, nu din bugetul de stat la care contribuie cu vârf și îndesat toți românii  Așteptați osanale? Păi nu ăsta este rolul Ministerului Dezvoltării, să investească în dezvoltare? Cu o mână dați și cu alta luați. Promisiunile că Guvernul va acoperi găurile din bugetele administrațiilor locale, pierderi rezultate în urma scăderii cotei de impozitare de la 16% la 10%, sunt la fel de sustenabile precum promisiunea că odată cu această măsură vor crește salariile”, a postat primarul, anterior pe Facebook. „Nu-i bai, din ianuarie 2018, prin transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, se va observa cu ochiul liber cum statul încasează 45% din salariul brut al românilor, 45% din munca oamenilor cinstiți, sub formă de taxe și impozite, iar singura care se va mări va fi inflația, nicidecum veniturile.  Iar voi veniți și ne spuneți că toate acestea sunt spre binele nostru Jur că deja mă părăsește diplomația. Păi voi chiar ne credeți pe toți tâmpiți?”, a mai spus primarul în postarea sa.

Pe urmele lui Ionuţ Geană, copilul dispărut după ce a fost dus de rude la un saivan din Tulcea unde era „om de curte”.  „L-am văzut când pleca cu o maşină roşie, cu unu tatuat”
Recomandări
Pe urmele lui Ionuţ Geană, copilul dispărut după ce a fost dus de rude la un saivan din Tulcea unde era „om de curte”.  „L-am văzut când pleca cu o maşină roşie, cu unu tatuat”

Citește și


Frigidere clasa A, la vânzare de Black Friday 2017


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Castelul ascuns din București de care 99% din locuitorii Capitalei n-au auzit. Este cochet, făcut în stil mediteranean și povestea lui captivează pe oricine
FANATIK.RO
Castelul ascuns din București de care 99% din locuitorii Capitalei n-au auzit. Este cochet, făcut în stil mediteranean și povestea lui captivează pe oricine
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Alertă în România: Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată deasupra ţării noastre. Două aeronave F-18 ridicate de la sol
Observatornews.ro
Alertă în România: Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată deasupra ţării noastre. Două aeronave F-18 ridicate de la sol
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI