În cazul celor doi, instanţa a dispus, conform Mediafax,  şi interzicerea unor drepturi civile  pe o perioadă de şapte ani, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-au folosit pentru săvârşirea de infracţiuni. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Argeş.
În noiembrie 2010, primarul comunei Corbeni, Daniel Dincuţă, şi fostul consilier local Daniel Ungureanu au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în legătură cu obţinerea ilegală a unor sume de bani din Fondul European de Garantare Agricolă. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile imobile ale celor doi.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News