Daniel Marrière, edilul comunei cu puțin peste 200 de locuitori, a declarat că a vrut să „aducă zâmbetul pe chipurile oamenilor” în contextul vremii mohorâte care a afectat zona în ultimele săptămâni.

În decretul municipal publicat marți, 9 iulie, „se stipulează că pentru 15 iulie și lunile august, septembrie și vom intra și în octombrie, ploaia ar trebui să înceteze și să fie înlocuită de o briză ușoară și un soare strălucitor”.

„Însărcinați cu executarea” hotărârii sunt „rectorii parohiilor, din nordul Franței”, „chemați să comunice cu prioritate cu (lumea) de dincolo”, se mai menționează în document.

Primarul spune că „nu a cunoscut niciodată o astfel de vreme” în această perioadă a anului.

Marți dimineață „ploua torențial, vremea era gri, abia se mai vedea: a trebuit să aprindem lumina în case pentru o lungă perioadă de timp. Mi-am spus: este acum ori niciodată să fac acest lucru pentru a aduce un zâmbet pe fețele oamenilor”, a declarat el pentru AFP, motivând decizia de a publica decretul.

Foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News