Arborele se afla în Parcul „Mihai Eminescu”, situat chiar în spatele Primăriei din Arad şi lângă Palatul Justiţiei, iar în cursul zilei de vineri, 26 mai, a fost tăiat de muncitorii trimişi de administraţia locală.

Inginerul silvic Ovidiu Pîrv, fost director al Administraţiei Parcului Naţional Lunca Mureşului, a criticat demersul.

„Primăria Arad a tăiat cel mai în vârstă, cel mai gros şi monumental stejar din oraş, un copac situat la câţiva zeci de metri de Primărie. I-am cunoscut cu o zi înainte de data de 26 mai pe angajaţii de la serviciul edilitar din Primărie, persoane bine intenţionate, dar hotărârea lor de a tăia un astfel de copac este total eronată. Siguranţa populaţiei nu intră în discuţie în acest caz, aducând argumente cum este prezenţa unei scorburi situate la 2 metri înălţime”, a scris inginerul silvic.

El a precizat că o astfel de scorbură nu putea să ducă la ruperea arborelui și că „a fost folosită ca loc de adăpost şi reproducere pentru lilieci, exact în această perioadă”. „Se vede clar în toate secţiunile că lemnul nu are nicio urmă de putrefacţie şi dacă veneam peste 100 de ani în parc, stejarul era tot acolo”, a adăugat Ovidiu Pîrv.

Postarea sa de pe Facebook a fost redistribuită de mulţi arădeni, dar şi de organizaţii civice sau politicieni, stârnind sute de reacţii critice la adresa municipalităţii.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Primăria: „Putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor”

Primăria Arad a susținut luni, 29 mai, că stejarul reprezenta un pericol pentru trecători.

„S-a constatat că la aproximativ 1,5 metri de trunchi şi la 5 metri înălţime în coronament, stejarul era scorburos şi prezenta stare de putrefacţie. Totodată, fusese invadat de cuiburi de furnici care favorizează degradarea sa. În plus, în urma torsionării de la vânt au apărut fisuri longitudinale noi. În condiţiile date, arborele în cauză putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Ca urmare, s-a decis tăierea lui, însă numai după obţinerea tuturor avizelor legale”, a transmis administrația locală pentru Agerpres.

În acelaşi răspuns a fost citat şi primarul oraşului, Călin Bibarţ: „În oraşul Arad primează integritatea cetăţenilor, nu scorburile cu lilieci. Vom continua să evaluăm starea de sănătate a arborilor din municipiu, iar acolo unde este nevoie se va interveni”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI