Primăria a pus la dispoziție numărul de telefon 0234.984, disponibil 24/7 pentru pentru ca cei interesați să poată solicita sprijin referitor la situația generată de noul coronavirus în România.
Un operator va prelua apelurile și în funcție de problemele identificate va anunța Direcția de Sănătate Publică (DSP), echipajele Poliției Locale sau altă altă direcție a municipalității, notează Ziarul de Bacău.
În timp ce la București politicienii se joacă de-a guvernul, am luat noi măsuri pentru protecția sănătății cetățenilor municipiului Bacău.
Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău (Ziarul de Bacău)
Măsuri anunțate de Primăria Bacău
– Vom dezinfecta piețele și stațiile de transport public și vom continua dezinfecția locurilor de joacă, a parcurilor și a mijloacelor de transport în comun la fiecare capăt de linie.
– Programul de funcționare al piețelor, în spațiile aparținând Municipiului Bacău, va fi limitat, astfel încât acțiunile de dezinfecție să înceapă la ora 18.30.
– Spațiile de joacă pentru copii vor fi închise între orele 18.00 și 07.00, interval în care se va asigura dezinfecția echipamentelor și a mobilierului.
– Vom extinde acțiunea de dezinfecție la sediul primăriei și la toate sediile instituțiilor subordonate.
– Teatrul de Vară ,,Radu Beligan” și Teatrul ,,Bacovia” își vor suspenda toate spectacolele.
– Poliția Locală va lua legătura și cu asociațiile de proprietari pentru a se identifica toate persoanele vulnerabile, iar vineri ma voi întâlni cu asociațiile de pensionari pentru a identifica împreună persoanele vulnerabile din categoria de risc maxim, persoanele peste 65 de ani.
– Vom suplimenta echipele mixte formate din personalul Direcției de Asistență Socială și Poliția Locală, echipe care vor monitoriza persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități pentru a verifica starea lor de sănătate și pentru a le asigura, la nevoie, necesarul de alimente, produse de igienă și medicamente.
– Vom oferi soluții la distanță pentru ca populația să poată solicita și obține informații, documente, autorizații, avize, etc. prin alte mijloace decât prezentarea la sediile Primăriei sau la instituțiile subordonate.
– Procesul de înscriere a copiilor la creșe se va putea desfășura on-line.
– Vom asigura transportul către Spitalul Județean și punerea în funcțiune a echipamentelor medicale din categoria ATI transferate de către primărie, echipamente care sunt esenţiale în eventualitatea în care vom fi nevoiţi să tratăm cazuri de Covid-19 la Bacău.
Pe lângă toate aceste măsuri anunțate, primarul Necula mai face un apel la băcăuanii care se întorc din zonele afectate de coronavirus, de a respecta termenul de 14 zile autoizolare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro